Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari

24 08. 2026
frauda bancara1

” Putem cere oricând, orice explicație privind orice tranzacție. Da, chiar dacă este vorba despre 100 de lei trimiși mamei dumneavoastră. Nu vă pot indica exact legea în baza căreia colegii cer aceste detalii, dar găsiți informația în condițiile generale de utilizare a contului curent”. Este răspunsul sec al unei angajate de agenție a unei instituții de credit olandeze de top 10, adică un consultant al unei bănci care a anunțat recent că a depășit 2 milioane de clienți care au cel puțin un cont curent. Rugată să ne spună cum putem cere lămuriri suplimentare privind solicitarea primită de la bancă pentru a da explicații în legătură cu unele tranzacții, aceeași angajată ne îndeamnă să scriem un e-mail către adresa de unde a venit solicitarea.

Așa am și făcut și, cu această ocazie, am aflat că toți clienții băncilor din România, pentru că situația este identică la toate băncile, sunt considerați potențiali teroriști sau infractori financiari și obligați să explice „în orb”, fără a putea beneficia de detalii sau de consultanță,  sub amenințarea blocării contului și fără explicații suplimentare, de ce nu se află într-una dintre aceste situații. Amintim că în România sunt cel puțin 13 milioane de persoane cu cel puțin un cont bancar și că blocarea unui cont aduce prejudicii substanțiale oricui, având în vedere că majoritatea plăților se fac astăzi via bănci.

Toți clienții băncilor sunt considerați apriori potențiali teroriști sau infractori financiari, chiar și pentru tranzacții de câteva sute de lei, și trebuie să explice „în orb” că nu se află în această situație

Mai precis, banca solicită informații privind orice tranzacție dorește și cere ca aceste informații să fie furnizate de client în maximum 5 zile, în caz contrar trecând la blocarea conturilor. Baza legală pe care băncile o  invocă pentru a face acest lucru este legea 129/2019 privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului.

Explicația băncii sună astfel: „Această solicitare este necesară în procesul de cunoaștere a clientelei și banca are obligația legală de a investiga tranzacțiile încheiate de clienții săi pentru a se asigura că acestea sunt conforme cu informațiile deținute referitoare la client.  Este important să știi că această acțiune reprezintă o măsură standard pe care instituțiile financiar-bancare trebuie să o aplice în procesul de cunoaștere a clientelei ce își are temeiul din cadrul legal pentru prevenirea și combaterea spălarii banilor și finanțării terorismului, în conformitate cu prevederile art. 11 (1) litera d) din Legea nr. 129/2019. ”

Articolul invocat sună astfel: „Realizarea monitorizării continue a relației de afaceri, inclusiv prin examinarea tranzacțiilor încheiate pe toată durata relației respective, pentru ca entitatea raportoare să se asigure că tranzacțiile realizate sunt conforme cu informațiile deținute referitoare la client, la profilul activității și la profilul riscului, inclusiv, după caz, la sursa fondurilor, precum și că documentele, datele sau informațiile deținute sunt actualizate și relevante.”

Prima problemă care apare în demersul impus de stat băncilor este că, așa cum se vede din articolul de lege, nu există niciun fel de reper în ceea ce privește tranzacțiile pentru care se pot face verificări suplimentare. Nu există o sumă minimă, un grad de recurență minim, repere privind proveniența banilor sau altele. Așa cum ne spunea și angajata citată, banca poate cere explicații pentru orice tranzacții dorește, chiar dacă este vorba de 100 de lei trimiși părinților drept cadou, de exemplu și chiar dacă la detaliile tranzacției există mențiuni porivind scopul remiterii.

Este destul de probabil ca băncile să aibă un algoritm intern în funcție de care cer explicații, însă cu certitudine acesta nu este comunicat clientului, iar aceasta este a doua și cea mai mare problemă a acestor demersuri. Legal, clientul are dreptul să ceară explicații suplimentare. Te îndeamnă, de altfel, să faci acest lucru, inclusiv banca. Practic, însă, o aberație din regulamentele băncilor, e drept că asumată de client în condițiile de utilizare a contului, face ca demersul de a cere explicații să fie inutil. Banca își rezervă 30 de zile pentru a răspunde întrebărilor, în timp ce clientul are doar 5 zile pentru a trimite detaliile fără a risca să i se închidă contul.  Altfel spus, ori răspunzi în orb, chiar dacă nici măcar nu știi exact ce să răspunzi, având în vedere că mesajul băncii e mai mult decât evaziv, ori ți se închide contul.

Avertismentul este clar: În cazul în care nu vom primi informațiile solicitate în termenul comunicat și astfel banca nu își poate îndeplini obligația legală și nu poate avea certitudinea conformității tranzacțiilor, are dreptul, conform Condițiilor Generale de Afaceri, de a lua măsuri, precum refuzul efectuării tranzacțiilor, blocarea contului, și chiar încetarea relației de afaceri. Poți consulta Condițiile Generale de Afaceri de pe…  Dorim să evităm astfel de măsuri, așa că te rugam să ne transmiți informațiile și documentele specificate în timp util.”.

Mențiunea din final sună a glumă cinică, având în vedere cele explicate mai sus: ”  Pentru orice alte informații, îți stăm la dispoziție la adresa numarul de telefon …”. Chiar mai mult, este o minciună întrucât am apelat și numărul de telefon, am discutat și pe chat, am fost și în agenție, iar toți ne-au trimis către e-mailul de unde am primit solicitarea, La 3 zile după expirarea celor 5 zile în care trebuiau trimise documentele încă nu am primit un răspuns la întrebările simple trimise, anume ce instituții au solicitat date suplimentare privind tranzacțiile, daca e decizia băncii în baza căror criterii au fost cerute aceste detalii și, mult mai important, ce documente trebuie trimise exact.