Riscurile majore pentru Romgaz în achiziția de un miliard de dolari a 50% din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră

Tranzacția prin care Romgaz cumpără de la ExxonMobil jumătate din drepturile aferente perimetrului offshore Neptun Deep trebuie să fie aprobată de acționari, la începutul lunii viitoare. În documentația supusă atenței Adunării Generale a Acționarilor Romgaz indică și riscurile potențiale pe care le implică această tranzacție extrem de costisitoare pentru ea, care nu sunt deloc puține.
Mihai Nicuţ - lun, 08 nov. 2021, 10:42
Riscurile majore pentru Romgaz în achiziția de un miliard de dolari a 50% din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră

Conducerea Romgaz a finalizat negocierile cu Exxon pentru achiziția subsidiarei companiei americane care deține 50% din Neptun Deep pentru 1,06 miliarde de dolari, după cum compania românească a anunțat deja. Pentru a se semna contractul, este nevoie de aprrobarea AGA Romgaz. Producătorul național de gaze indică acționarilor (acționar majoritar este statul) care sunt totuși riscurile pe care această tranzacție le aduce asupra activității companiei. Sunt nouă riscuri principale: de la scăderea dividendelor cuvenite acționarilor, curs valutar, posibilitatea redusă de a se concentra pe alte investiții, inclusiv cele care țin de decarbonare, instabilitatea cadrului fiscal, nesiguranța unei decizii finale de investiție și până la riscul ca Romgaz să nu primească la timp banii pe gazele livrate CET-urilor – ceea ce s-a mai întâmplat și în trecut

Iată mai jos aceste riscuri, așa cum le-a prezentat Romgaz investitorilor

Cresterea ratei de distribuire a dividendelor

Fiind o companie detinuta majoritar de statul roman, Societatii i-a fost impusa de actionarul majoritar o politica de distribuire a dividendelor de cel putin 90% din profitul net in ultimii ani. Ca urmare a obiectivelor de investitii urmarite, rata de distribuire a dividendelor a fost recent redusa la 50%. Orice crestere a acestei rate va afecta fluxul de numerar disponibil si implicit capacitatea de investitii a Societatii.

Intarzierea/lipsa deciziei finale de investitie pentru proiectul Neptun Deep

Intarzierea deciziei finale de investitie in cazul proiectului Neptun Deep poate intarzia calendarul de investitii si odata cu acestea momentul din care ROMGAZ ar putea beneficia de productia din perimetrul Neptun Deep.

Riscul de finantare

In contextul in care mare parte din investitiile viitoare ale ROMGAZ, inclusiv pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep, urmeaza sa fie finantate din surse externe, Societatea trebuie sa fie bancabila. Este astfel necesara o alocare optima a capitalului pentru a putea indeplini indicatorii negociati cu bancile creditoare, fiind posibila restrictionarea Societatii in a investi in alte proiecte in afara celor incluse in planul de afaceri.

Riscul de negestionare disciplinata a resurselor financiare

Este necesara o gestionare disciplinata a resurselor financiare din activitatea curenta pe perioada dezvoltarii proiectelor, in special in proiectul Neptun Deep.

Politica energetica a Uniunii Europene („UE”) si Pactul verde european („Green Deal”)

Comisia Europeana a adoptat o serie de propuneri menite sa adapteze politicile UE in domeniul climei, energiei, transporturilor si fiscalitatii, pentru a reduce cu cel putin 55% pana in 2030 emisiile nete de gaze cu efect de sera, fata de nivelurile din 1990. Decarbonizarea sistemului energetic al UE este, prin urmare, esentiala pentru atingerea obiectivelor climatice pentru 2030 si pentru realizarea strategiei pe termen lung a Uniunii vizand atingerea neutralitatii emisiilor de dioxid de carbon pana in 2050. In acest context, ROMGAZ va fi nevoita sa aloce fonduri importante pentru indeplinirea acestui deziderat, ceea ce va duce la o competitie pentru finantare intre diferite proiecte de investitii ale Societatii.

In vederea atingerii obiectivelor prevazute de Pactul verde european, Comisia s-a angajat sa mobilizeze cel putin 1.000 de miliarde EUR sub forma de investitii durabile in cursul urmatorului deceniu, Societatea putand fi un candidat pentru accesarea unei parti din fondurile alocate Romaniei. Cu toate acestea, nu pot fi prevazute consecintele acestui Pact verde asupra investitiilor in proiecte precum Neptun Deep sau daca aceasta investitie va fi considerata ca incadrandu-se in principiile „verzi” sau va fi supusa unor taxe penalizatoare.

Preturile gazelor naturale si ale energiei electrice

Preturile ar trebui sa fie la nivelul prognozat pentru a putea indeplini fluxurile de numerar prognozate si in acelasi timp sa fie competitive, astfel incat sa atraga cumparatori si sa limiteze importurile potential mai ieftine. Partial, orice crestere a preturilor gazelor naturale este contracarata de cresterea costurilor cu redeventa si IVS (impozitul pe venituri suplimentare), care se calculeaza pe baza preturilor de referinta, respectiv a preturilor de vanzare.

Instabilitatea regimului fiscal – necesitatea stabilizarii cadrul legislativ

Sectorul de gaze naturale, precum si cel de energie electrica au suferit modificari ale reglementarilor in ultimii ani, motiv pentru care o stabilizare a cadrului legislativ este necesara pentru a putea creste gradul de incredere in proiectiile financiare. Suplimentar, o forma imbunatatita a legii offshore ar conduce la o profitabilitate crescuta a investitiei in proiectul Neptun Deep. Daca modificarea legii offshore este intarziata exista riscul amanarii adoptarii deciziei finale de investitii si inceperii investitiilor in dezvoltarea perimetrului Neptun Deep si, implicit, este amanata inceperea exploatarii zacamantului care ar asigura recuperarea investitiilor.

Curs valutar si inflatie

Risc suplimentar generat de variatiile cursului valutar si cresterea inflatiei reflectata in costuri mai ridicate si rate mai mari ale dobanzilor. Pe fondul deteriorarii monedei locale in raport cu EUR sau USD din ultimul an si in lipsa unui mecanism de hedging, investitiile viitoare, precum si creditele contractate in valuta pot conduce la un risc suplimentar generat de variatiile de curs valutar. In plus, orice crestere a inflatiei ar putea conduce la cresterea costurilor, cresterea ratelor dobanzii si chiar la o reducere a profitabilitatii, in masura in care majorarea preturilor de vanzare nu compenseaza cresterea costurilor.

Riscul de neincasare

O proportie considerabila a vanzarilor Societatii este detinuta de companii detinute de statul roman care asigura, printre altele, agentul termic necesar incalzirii populatiei. In contextul in care o parte semnificativa a pretului energiei termice este subventionat de primarii, clientii Societatii se pot confrunta cu dificultati in incasarea propriilor creante, ceea ce poate genera blocaje financiare care pot face imposibila plata tuturor datoriilor catre ROMGAZ.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Proteste masive în Austria. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă împotriva vaccinării obligatorii împotriva COVID 19
Proteste masive în Austria. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă împotriva vaccinării obligatorii împotriva COVID 19
Aproape 40.000 de persoane au ieşit, sâmbătă, pe străzi în Austria pentru a protesta faţă de măsurile şi planurile ...
Anunț pentru toți șoferii din România! Judecătorii au luat decizia. Milioanele de clienți și păgubiți RCA din falimentul  City Insurance sunt direct implicați
Anunț pentru toți șoferii din România! Judecătorii au luat decizia. Milioanele de clienți și păgubiți RCA din falimentul ...
Falimentul City Insurance se va deschide cel mai devreme pe 12 ianuarie anul viitor, după ce instanța Tribunalului București ...
Ce să faci în momentele de criză de lichidități – Dan Berciu, fondator AdWise
Ce să faci în momentele de criză de lichidități – Dan Berciu, fondator AdWise
Pandemia a reconfigurat întreg mediul de business. Cererea de bunuri și servicii s-a redus, unele piețe s-au contractat, ...