Robert De Niro şi John Travolta vor juca pentru prima dată împreună într-un film

Renumiţii actorii americani Robert De Niro şi John Travolta vor juca pentru prima dată împreună în filmul de acţiune "Killing Season", produs de Millennium Films şi Corsan Pictures.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 06:17

Lungmetraj va fi regizat de Mark Steven Johnson, pe baza unui scenariu scris de Evan Daugherty. Filmările pentru „Killing Season” vor debuta pe 16 ianuarie în Munţii Apalaşi din Statele Unite, informează hollywoodreporter.com.

Robert De Niro va juca rolul unui fost militar american care trăieşte într-o cabană din munţi. El va primi vizita unui turist european, interpretat de Travolta, care se dovedeşte a fi un fost soldat sârb care vrea să se răzbune.

Paul Breuls, directorul general al companiei de producţie cinematografică Corsan Pictures a declarat că nu i-a văzut niciodată pe cei doi actori jucând împreună: „Nu i-am văzut niciodată pe aceşti doi mari actori împreună pe marele ecran şi abia aşteptăm să vedem ce va ieşi din această combinaţie”.

Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro, în vârstă de 68 de ani, este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile. Dublu câştigător al premiului Oscar, pentru rolurile din „Naşul: Partea II” (1975) şi „Taurul furios/ Raging Bull” (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, în special sub bagheta regizorală a lui Martin Scorsese, în filme precum „Şoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), „Băieţi buni/ Goodfellas” (1990), „Promontoriul groazei/ Cape Fear” (1991) şi „Casino” (1995). El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, înfiinţat în 2002.

John Travolta, în vârstă de 57 de ani, este actor, dansator şi cântăreţ şi este cunoscut pentru rolurile sale din filme precum „Febra de sâmbătă seara” şi „Pulp Fiction”, pentru care a fost nominalizat la premiile Oscar. De asemenea, a câştigat un premiu Globul de Aur pentru rolul din filmul „Un mafiot la Hollywood”.

Te-ar mai putea interesa și
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-şi......
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), ...
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...