Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare

Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii noilor ţinte ale NATO pentru 2035 şi orice creştere a cheltuielilor anul viitor va merge către proiecte precum şosele şi spitale, a declarat luni premierul Robert Fico, potrivit Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 23 iun. 2025, 21:36
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare

Membrii NATO au fost de acord cu o creştere substanţială a cheltuielilor de apărare, de până la 5% din PIB, aşa cum a solicitat preşedintele SUA, Donald Trump.

Totuşi, duminică Spania a anunţat că nu trebuie să se supună ţintei de 5% din PIB pentru apărare, cu doar câteva zile înaintea summitului NATO de la Haga, care începe marţi. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a insistat luni că Madridul va trebui să respecte noul obiectiv.

Fico s-a referit la obiecţia Spaniei faţă de noua ţintă, ce ar urma să fie aprobată miercuri de către liderii statelor NATO. ”Slovacia are alte priorităţi decât armamentul în următorii ani, într-o perioadă de însănătoşire a bugetelor publice şi de recuperare a diferenţei faţă de standardul de viaţă mediu din UE”, a spus şeful Guvernului slovac într-o declaraţie.

”La fel ca Spania, Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul suveran de a decide cu ce ritm şi în ce structură este pregătită să crească bugetul Ministerului Apărării, cu obiectivul atingerii ţintei NATO în 2035”, a spus el.

Luni, Robert Fico a pus din nou sub semnul întrebării apartenenţa Slovaciei la NATO. ”Slovacia este o ţară membră NATO şi trebuie să decidă dacă respectă angajamentele apartenenţei noastre sau va adopta o soluţie diferită în viitor”, a explicat el.

În schimb, preşedintele slovac Peter Pellegrini a afirmat că el nu va rupe consensul NATO la summitul de la Haga.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...