ROBOR creşte puternic. Indicele la trei luni atinge cea mai mare valoare din ultimele cinci luni şi jumătate

Economica.net
20 12. 2019
bani_57485875665_18655300

ROBOR la trei luni a crescut la 3,22%, faţă de 3,16%, nivelul din şedinţa precedentă şi atinge cea mai ridicată valoare din 3 iulie 2019.

ROBOR la şase luni a crescut la 3,27%, faţă de 3,21%, nivelul şedinţei precedente şi atinge cel mai ridicat nivel din 18 iulie 2019.

BNR a anunţat noul IRCC valabil de la 1 octombrie 2019: 2,66%, faţă de 2,63%, cel anunţat pe 1 iulie 2019.

ROBOR 2019 – IRCC  BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%.

Calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din ultimul trimestru, IRCC ar este aplicat doar creditelor de consum, imobiliare şi cardurilor de credit şi descoperit de cont nou acordate de bănci. IRCC este mult mai mic decât ROBOR deoarece este un rezultat al negocierilor dintre bănci la împrumuturile efective realizate între ele şi datorită faptului că sunt dobânzile percepute cu aproximativ două trimestre în urmă şi ca medie, nu doar ROBOR din ultima zi lucrătoare a lunii la finalulul fiecărui trimestru ca până acum.

Din 11 noiembrie 2019, modalitatea de calcul a ROBOR s-a modificat, în baza unui ordin al BNR. Modificările preconizate vor conduce la apropierea nivelurilor dintre cei doi indici de referinţă ROBOR şi IRCC.