ROBOR creşte puternic înainte de alegeri. Cele mai mari valori din ultimii doi ani şi trei luni – date BNR 16 mai 2025

ROBOR creşte şi atinge noi recorduri înainte de alegeri. Indicii la 3 luni şi şase luni au atins cele mai ridicate valori din ianuarie 2023, respectiv februarie 2023
Economica.net - vin, 16 mai 2025, 12:02
ROBOR creşte puternic înainte de alegeri. Cele mai mari valori din ultimii doi ani şi trei luni - date BNR 16 mai 2025

ROBOR  la trei luni a crescut la 7,39%, faţă de 7,29%, nivelul din şedinţa precedentă şi atinge cea mai mare valoare din 13 ianuarie 2023 încoace, conform datelor BNR anunţate azi, 9 mai 2025.

ROBOR la şase luni a crescut până la 7,48%, faţă de 7,39%, nivelul din şedinţa precedentă, şi a atins cel mai mare nivel din 6 februarie 2023.

Citeşte şi

 

La data de 2 mai 2025, înainte de turul 1 al alegerilor prezidenţiale, ROBOR la trei luni era cotat la 5,90, iar ROBOR la şase luni se afla la nivelul de 5,99.

Cum a evoluat ROBOR în ultimele zile

ROBOR  la 3 luni   

2 mai 2025  5,90

5 mai 2025  5,90

6 mai 2025  6,08

7 mai 2025    6,47

8 mai 2025  7,25

9 mai 2025  7,31

12 mai 2025 7,31

13 mai 2025 7,20

14 mai 2025 7,20

15 mai 2025 7,29

16 mai 2025 7,39

ROBOR la 6 luni

2 mai 2025  5,99

5 mai 2025  6,00

6 mai 2025  6,16

7 mai 2025 6,53

8 mai 2025  7,31

9 mai 2025   7,45

12 mai 2025 7,43

13 mai 2025 7,36

14 mai 2025 7,36

15 mai 2025  7,39

16 mai 2025 7,48

Scandalul manipulării ROBOR 

ROBOR 3M a crescut în anul 2022 şi a atins pe 26 octombrie 2022 (8,21%) cea mai ridicată valoare din ultimii 12 ani şi 9 luni (29 ianuarie 2010). ROBOR 3M a spart pragul de 8% pe 1 august 2022. Pe 26 octombrie 2022, ROBOR 6M ajunsese la 8,31%, cel mai mare nivel din ultimii 12 ani şi 9 luni  (1 februarie 2010). ROBOR 6M a depăşit pragul de 8% pe 29 iulie 2022 şi a atins cea mai ridicată valoare din 1 februarie 2010 încoace pe 9 august 2022  (record al ultimilor 12 ani şi jumătate, 8,27%, 9 august 2022).

După ce Consiliul Concurenţei a anunţat că va controla dacă cele mai mari bănci din România au făcut înţelegeri care să crească dobânzile ROBOR mai mult decât ar fi fost justificat (1 noiembrie 2022), indicii ROBOR au început să scadă. Pe 2 noiembrie 2022, ROBOR la trei luni se afla la 8,20%, iar ROBOR la şase luni avea o valoare de 8,31%.

După un an, la 1 noiembrie 2023, ROBOR 3M se afla la 6,34, iar indicele ROBOR la şase luni la 6,43. După încă un an (1 noiembrie 2024), ROBOR la trei luni scăzuse până la 5,55, iar indicele ROBOR la şase luni până la 5,59.

La începutul anului 2022, ROBOR 3M se afla la 3,02%, iar ROBOR 6M era la 3,14%.

Cum se calculează ROBOR

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

IRCC (indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor), reglementat de OUG 19/2019, este de 5,55% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul 1 din 2025, acelaşi nivel cu cel publicat în urmă cu trei luni (valabil pentru trimestrul 4 din 2024).

Te-ar mai putea interesa și
România și Uniunea Europeană vor să schimbe modalitatea de calcul pentru împrumuturile acordate către persoane afiliate. Deductibilitatea ar trebui să crească de la 1 milion la 3 milioane de euro
România și Uniunea Europeană vor să schimbe modalitatea de calcul pentru împrumuturile acordate către persoane afiliate. ...
Uniunea Europeană propune majorarea deductibilității impozitului la sursă către terți la trei milioane de euro. În România, deductibilitatea este acum de un milion de euro....
Lidl a dat lovitura cu produsele românești: Unde au ajuns tonele de legume și fructe din țara noastră
Lidl a dat lovitura cu produsele românești: Unde au ajuns tonele de legume și fructe din țara noastră
În perioada iunie - septembrie 2026, Lidl România a facilitat exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, ...
Mihaela Neagu: Intrarea FAPPR în acționariat consolidează viziunea noastră de dezvoltare a AGRO TV
Mihaela Neagu: Intrarea FAPPR în acționariat consolidează viziunea noastră de dezvoltare a AGRO TV
AGRO TV face un pas important în strategia sa de dezvoltare prin intrarea Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști ...
Un port legendar din România se redeschide după 60 de ani
Un port legendar din România se redeschide după 60 de ani
Portul de la Otelec de pe Bega, unde râul părăseşte România şi intră în Serbia, construit în urmă cu 90 de ani, ...