Un nou record pentru ROBOR. Creşteri pentru indicii la trei şi şase luni – joi, 17.02.2022

17 02. 2022
bani 01234557654

ROBOR  la trei luni a crescut la 3,56%, faţă de 3,54%, valoarea din şedinţa precedentă, şi  a atins cel mai ridicat nivel din 21 februarie 2014 şi până acum.

ROBOR la şase luni a crescut la 3,76%, faţă de 3,75%, nivelul din şedinţa precedentă, şi a atins cea mai mare valoare din 1 octombrie 2013 şi până acum.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat.

Decizia BNR din 9 februarie a surprins oarecum pieţele financiare. Deşi toată lumea se aştepta la continuarea pasului de majorare a dobânzii de 25 de puncte de bază, BNR a decis să crească dobânda cu 50 de puncte de bază. Este o creştere de dobândă mai accentuată care lasă loc să se înţeleagă că rata inflaţiei la finalul primului trimestru din 2022 va depăşi semnificativ nivelul de 10% şi totodată previziunea BNR pe inflaţie în 2022.

Piaţa se aşteaptă ca ROBOR să ajungă la 4,5% – 5% la finalul anului, iar IRCC la 4% în trimestrul al II-lea din 2023, conform ING Bank. BCR este ceva mai optimistă şi vede dobânda cheie la 3,5% în 2022.