Roca Industry debutează pe piața AeRO a Bursei de Valori București

Roca Industry prin Holdingrock1, holding care reuneşte companiile BICO Industries, SARCOM și EED, producători de materiale de construcţii din portofoliul ROCA Investments, a debutat astăzi pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei.
Ion Dobreanu - J, 27 ian. 2022, 14:32
Roca Industry debutează pe piața AeRO a Bursei de Valori București

Acțiunile se vor tranzacționa sub simbolul bursier ROC1. Holdingul Roca Industry face parte din ROCA Investments companie care contribuie la amplificarea potențialului companiilor, sprijinindu-le să își dezvolte strategii de business prin care accelerează creșterea valorii lor pe termen lung.

Roca Industry se listează pe piața AeRO a bursei în urma unui plasament privat derulat în luna decembrie 2021, prin care un număr de 4.500.000 de acțiuni au fost vândute la un preț de 10 RON per acțiune, compania reușind astfel să atragă de la investitorii din piața de capital suma de 45 milioane de lei. Suma atrasă va fi folosită pentru dezvoltarea actualelor filiale ale holdingului dar și pentru achiziția altor companii din industria materialelor de construcții cu scopul de a deveni principalul furnizor local pentru principalele lanțuri de magazine de bricolaj din România.

„Suntem încântați că Roca Industry dă startul listărilor de anul acesta pe piața AeRO a Bursei de Valori București. După un an 2021 foarte bun pentru bursa noastră cu un număr de 23 de companii listate dintre care 20 pe piața AeRO, începem anul 2022 în forță și putem spune « bun venit la bursă» Holdingului Roca Industry. Diversificarea sectorială este importantă atât ca strategie de business, cât și ca strategie investițională, iar prezența jucătorilor din sectorul materialelor de construcții la bursă extinde aceste oportunități de investiții”, a declarat Radu Hanga, Președinte al Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

„Echipa Roca aduce Roca Industry la bursă cu o promisiune pe termen lung: un comportament axat pe a aduce valoare în companiile antreprenoriale, dar și a consolida valori la nivelul culturii organizaționale antreprenoriale românești.

Ne preocupă nu doar cine suntem și ceea ce facem, dar și ce lăsăm în urmă, pentru generațiile viitoare.

Într-o perioadă în care asistăm la o inversare a globalizării, iar economia mondială se fragmentează, antreprenoriatul local este în etapa consolidării regionale. Iar cea mai complexă formă de consolidare și maturizare este transformarea companiei într-una publică. Această etapă aduce nu doar acces la surse alternative de capital, dar și o crestere a gradului de guvernanță”, a declarat Rudolf Vizental, CEO ROCA Investments.

„În prezent accesul la tehnologie, la inovații, este limitat doar de finanțare. Tehnologia poate fi accesibilă pentru orice companie, indiferent că este din România, Germania, sau din oricare altă țară, însă este nevoie de resurse. Atunci când reușești să te capitalizezi, pe baza unei idei, a unei oportunități, poți avea acces la resurse mai multe, la tehnologii. În definitiv gradul tău de competitivitate crește automat.

Iar în acest context, mă bucură numărul mare al companiilor care pot intra sub umbrela ROCA Industry. Ne uităm unde putem să venim cu un aport de know-how, să ajutăm companiile săși dezvolte procesele, să se profesionalizeze, să își construiască strategii comerciale și de intrare pe piețe noi. În momentul în care aceste companii funcționează sub o umbrelă, cu un interes și o viziune comune, noi creăm sinergii între ele, lucru pe care altfel nu l-ar putea obține”, spune Liviu Stoleru, CEO ROCA Industry.

Plasamentul privat derulat în luna decembrie a anului trecut și listarea acțiunilor s-a realizat cu suportul BT Capital Partners.

“Ne bucurăm că în acest început de an echipa BT Capital Partners vine cu o premieră pe piața de capital, prin listarea primului holding dedicat sectorului de materiale de construcții din România. ROCA Industry are obiective ambițioase de dezvoltare în ceea ce privește companiile incluse în holding și suntem încrezători că mecanismele puse la dispoziție de piața de capital vor sprijini holdingul în atingerea acestor obiective. Le dorim mult succes și le mulțumim pentru încrederea acordată echipei noastre pentru pregătirea și listarea acțiunilor ROC1 pe piața AeRO a Bursei de Valori București”, a declarat Daniela Secară, CEO BT Capital Partners divizia de investment banking şi pieţe de capital a Băncii Transilvania, care a intermediat plasamentul privat al ROCA Industry

Roca Industry grupează sub umbrela unui holding specializat companii românești producătoare de materiale de construcții și urmărește generarea de valoare prin implementarea unui proces de consolidare și modernizare a capacităților de producție românești.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...