Rolex SA va deschide unități temporare de producție pentru a satisface cererea în creștere

Grupul elveţian Rolex SA, producător mondial de ceasuri de lux deținut de Fundația Hans Wilsdorf, a decis să dezvolte trei unități temporare de producţie.
Ion Dobreanu - lun, 13 mart. 2023, 17:34
Rolex SA va deschide unități temporare de producție pentru a satisface cererea în creștere

Conform Bloomberg, aceste ateliere temporare, care vor începe să producă ceasuri de lux în 2025, au rolul de a susține producția Rolex într-un moment în care cererea pentru produsele sale este fără precedent.

Construcţia acestor facilităţi temporare de producţie amplasate în cantonul Fribourg va începe la finele acestui an, a confirmat Rolex într-un email trimis Bloomberg. Aceste facilităţi temporare de producţie vin după ce Rolex a decis să cheltuie un miliard de franci elveţieni (1,1 miliarde de euro) pentru a construi un nou atelier la Bulle, tot în cantonul Fribourg, care ar urma să demareze operaţiunile în 2029.

Rolex a precizat că lucrările la o facilitatea temporară de producţie, cu o suprafaţă de aproximativ 9.000 de metri pătraţi, ce va fi amplasată la Romont, Elveţia, vor începe în a doua jumătate a acestui an, iar debutul producţiei este programat pentru 2025. O altă facilitate temporară de producţie va fi construită la un parc industrial din Villaz-Saint-Pierre, Elveţia, care va intra în funcţiune în 2024.

„Noul atelier de la Bulle, la fel ca şi aceste trei facilităţi temporare, vor permite Rolex să îşi extindă capacitatea de producţie, să susţină creşterea şi să facă faţă cereri din ce în ce mai mari”, au menționat oficialii Rolex.

Compania produce anual circa 1 milion de ceasuri de lux şi generează vânzări de aproximativ 8,7 miliarde de dolari.

În prezent, cele mai noi ceasuri Rolex nu sunt disponibile pentru vânzare în reţeaua autorizată a companiei, întyreaga producție fiind epuizată. Această lipsă de produse i-a făcut pe unii dealeri, precum Watches of Switzerland Group Plc, să pună la punct liste de aşteptare cu clienți.

Nerăbdători să intre în posesia unui Rolex autentic, unii dintre cei aflați în așteptarea produsului dorit se îndreaptă către piaţa ceasurilor la a doua mână.

În acest context s-a creat o efervescenţă majoră pe piaţă, modele Rolex foarte cunoscute – precum Cosmograph Daytona, Submariner sau GMT Master – fiind tranzacționate la preţuri cu mult peste cele din rețeaua oficială de comercializare.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
O dronă turcească a pătruns în spaţiul aerian al Greciei şi a survolat aeroportul din Alexandroupolis, necesitând intervenţia unei patrule de avioane de luptă F-16, au indicat vineri surse......
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori Bucureşti - Sistem Multilateral de Tranzacţionare şi înregistrarea pieţei de ...
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluţionate de procurorii din ţară în luna iulie, fiind dispuse soluţii de trimitere ...
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia mare din Canalul Panama obligă unele nave care transportă gaze lichefiate să recurgă la călătorii neobişnuite, ...