Rolul armatei în Egipt, de la îndepărtarea de la putere a lui Hosni Mubarak

– 2011 –

– 11 februarie: Consiliul Suprem al Forţelor Armate (CSFA), condus de ministrul Apărării Mohamed Hussein Tantawi, este desemnat să „administreze afacerile ţării”, de către preşedintele Mubarak, înlăturat de la putere după 18 zile de revoltă populară.

-12 februarie: Armata promite o „tranziţie paşnică” spre o „putere civilă aleasă” şi îşi ia angajamentul să respecte tratatele internaţionale semnate de Egipt. Ulterior, aceasta începe să destructureze instituţiile fostului regim, anunţând dizolvarea Parlamentului şi suspendarea Constituţiei.

– 24 noiembrie: Armata exclude din nou ipoteza unei plecări imediate de la putere, oficialii militari asigurând că aceasta ar însemna „trădarea poporului”. Mii de egipteni ocupă emblematica piaţă Tahrir timp de o săptămână, pentru a cere plecarea de la putere a CSFA, acuzat că vrea să perpetueze politica de represiune a fostului regim. În cinci zile mor 42 de persoane.

– 2012 –

– 17 iunie: CSFA îşi atribuie prerogative vaste, între care puterea legislativă, după încheierea votului pentru primele alegeri prezidenţiale post-Mubarak. La 14 iunie, Înalta Curte Constituţională (HCC) declară „ilegal” Parlamentul dominat de islamişti, din cauza unui viciu în legea electorală.

– 12 august: Islamistul Mohamed Morsi, învingător în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în faţa lui Ahmad Shafiq, considerat candidatul armatei, îşi consolidează considerabil puterile, îndepărtându-l pe mareşalul Tantawi şi anulând prerogativele politice extinse ale armatei. Morsi recuperează pentru el puterea legislativă deţinută de un colegiu al generalilor din iunie.

Un alt membru al CSFA, generalul Abdel Fattah al-Sissi, şeful serviciilor militare, îl înlocuieşte pe mareşalul Tantawi.

– 2013 –

– 29 ianuarie: Generalul Sissi declară că o „continuare a conflictului între forţele politice şi divergenţelor lor privind gestionarea ţării ar putea conduce la prăbuşirea statului”. Izbucnesc violenţe între manifestanţi şi poliţie, în timp ce ţara sărbătoreşte doi ani de la începutul revoltei, la 25 ianuarie 2011, împotriva lui Mubarak, pe fondul nemulţumirii faţă de actualul şef al statului. Acestea provoacă moartea a aproximativ 60 de persoane într-o săptămână.

– 24 iunie: Ministrul Apărării declară că „forţele armate au datoria de a interveni pentru a împiedica Egiptul să plonjeze” într-un conflict, înaintea primei aniversări a alegerii lui Morsi ca preşedinte, unii dintre liderii opoziţiei cerându-i demisia.

– 1 iulie: Armata îi acordă lui Mohamed Morsi 48 de ore pentru „a răspunde revendicărilor poporului”, din care o mare parte protestează pentru a cere plecarea sa de la putere.

– 3 iulie: Expiră ultimatumul armatei ce ameninţă să impună propria „foaie de parcurs” pentru Morsi.

În cursul serii, armata îl înlătură pe Morsi, înlocuindu-l cu preşedintele Curţii Constituţionale până la organizarea de noi alegeri prezidenţiale anticipate. Constituţia este suspendată, anunţă şeful armatei Abdel Fattah al-Sissi, într-o alocuţiune televizată. Morsi, confruntat în timpul preşedinţiei sale cu o contestare populară care a atins apogeul în ultimele zile, denunţă o „lovitură de stat completă”.