România a ajuns la un grad de absorbţie de peste 95% din fondurile europene alocate pentru agricultură şi mediul rural PNDR 2014-2020

România a ajuns la un grad de absorbţie de 95,16% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, iar valoarea totală a plăţilor a depăşit 12 miliarde de euro, a anunţat miercuri ministerul de resort.
AGERPRES - mie, 05 nov. 2025, 13:32
România a ajuns la un grad de absorbţie de peste 95% din fondurile europene alocate pentru agricultură şi mediul rural PNDR 2014-2020

„România continuă să fie un exemplu de performanţă în absorbţia fondurilor europene destinate agriculturii şi dezvoltării rurale. Fermierii români, procesatorii şi beneficiarii PNDR au demonstrat că ştiu să investească eficient, în proiecte care generează locuri de muncă, valoare adăugată şi competitivitate pentru produsele româneşti”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu, citat într-un comunicat transmis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurală (MADR).

Potrivit instituţiei, valoarea totală a plăţilor efectuate şi transmise la Comisia Europeană până la 30 iunie 2025, completată de plăţile realizate în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2025, precum şi de solicitările aflate în curs de procesare la 3 noiembrie 2025, se ridică la 12,08 miliarde euro, dintr-un total alocat de 12,7 miliarde euro, scrie Agerpres.

În acelaşi timp, APIA a menţinut un ritm constant al plăţilor către fermieri, contribuind la stabilitatea financiară a sectorului agricol şi la creşterea gradului general de absorbţie a fondurilor europene gestionate de MADR.

Reprezentanţii MADR subliniază că, pe măsură ce PNDR 2014-2020 se apropie de final, eforturile se concentrează pe închiderea eficientă a programului şi pe implementarea rapidă a intervenţiilor din Planul Strategic PAC 2023-2027, care aduce noi finanţări europene pentru procesare, irigaţii, energie regenerabilă, digitalizare şi tinerii fermieri.

„Performanţa în absorbţia fondurilor europene confirmă faptul că agricultura românească este pe direcţia corectă. Vom continua să susţinem investiţiile în mediul rural şi să accelerăm implementarea Planului Strategic, pentru ca fiecare euro disponibil să ajungă în economia reală”, a adăugat ministrul Florin-Ionuţ Barbu.

Printre măsurile cu cel mai mare impact în implementarea PNDR 2014-2020 se numără: Submăsura 4.1 – „Investiţii în exploataţii agricole”, prin care au fost sprijinite proiecte pentru modernizarea fermelor şi dotarea acestora cu utilaje şi tehnologii performante; Submăsura 4.2 – „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole”, destinată dezvoltării unităţilor de procesare din sectorul laptelui, cărnii, cerealelor, legumelor şi fructelor; Submăsura 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, care a încurajat implicarea tinerilor în agricultură şi consolidarea exploataţiilor nou-înfiinţate; Submăsura 7.2 – „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, prin care au fost susţinute proiecte pentru drumuri comunale, reţele de apă şi canalizare, precum şi alte investiţii esenţiale pentru mediul rural; Submăsura 4.3 – „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice”, cu accent pe reabilitarea sistemelor de irigaţii şi îmbunătăţirea accesului la terenurile agricole.

Te-ar mai putea interesa și
Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii ...
Cluj Business Campus (CBC), proiect de real estate urban și workplace experience dezvoltat la Cluj-Napoca, crește cu aproximativ 20% prezența angajaților la birou în rândul companiilor......
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul
Un formular online prin care se pot semnala problemele întâmpinate în timpul călătoriilor cu trenul a fost lansat de ...
Bolojan, lovit de Justiție. Ce a decis Curtea de Apel București
Bolojan, lovit de Justiție. Ce a decis Curtea de Apel București
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis, luni, o cerere depusă de un ONG şi a anulat decizia premierului interimar Ilie ...
România este prima ţară NATO care a primit sistemul de luptă naval Advent din Turcia
România este prima ţară NATO care a primit sistemul de luptă naval Advent din Turcia
Sistemul național turc de gestionare a luptei ADVENT a fost exportat pentru prima dată către un stat membru al NATO, după ...