România a ajuns să umple 90% din depozitele de gaze pentru iarnă, peste media europeană

Depozitele de înmagazinare a gazelor din România sunt deja pline în procent de peste 89%, procent care va ajunge azi la 90%. Este un nivel peste media europeană și care creează premisele umplerii complete înainte de începerea iernii, chiar dacă obligațiile de stocare au fost relaxate.
Mihai Nicuţ - mie, 17 sept. 2025, 07:56
România a ajuns să umple 90% din depozitele de gaze pentru iarnă, peste media europeană

89,41%. Acesta este gradul de umplere a depozitelor subterane de înmagazinare a gazelor în România, la data de 25 august, potrivit datelor agregate ale Gas Infrastructure Europe (GIE). Astfel, 30,27 TWh de gaze, echivalentul a peste 2,8 miliarde de metri cubi de gaze sunt acum stocate în România.

La un ritmul zilnic de înmagazinare este de circa 140 GWh/zi rezultă că astăzi va fi atins pragul de 90% umplere a depozitelor.

Acest nivel de stocare de 90%, atins acum, poate fi considerat un nivel bun, și este peste media europeană, care era, la 15 septembrie, de 80,8%, în condițiile în care perioada de injecție în depozite este încă departe de a fi finalizată.

De remarcat că depozitele se umplu relativ devreme în condițiile în care regulile europene în materie de înmagazinare au fost relaxate. Astfel, dacă până în acest an fiecare stat membru trebuia să-și umple depozitele într-un procent de cel puțin 90% până la 1 noiembrie, de acum încolo noul regulament permite statelor membre să atingă obiectivul stocare a gazelor la un nivel de 90% în orice moment între 1 octombrie și 1 decembrie.

Anul trecut, România raportase umplerea la nivel de 90% a depozitelor încă din august și la nivel de 100% la finalul lunii septembrie

Citește și:

Ce șanse are Uniunea Europeană să renunțe la toată energia din Rusia și cât poate onora din cererile lui Trump

România importă acum gaze

În această perioadă în care consumul de gaz este mai redus, echivalentul a o treime producția internă este înmagazinat, și, din datele Transgaz rezultă că România este importator net de gaze acum – nu putem ști dacă gazele de import merg în depozite sau în consumul curent.

Astfel, azi România produce 23 de milioane de metri cubi de gaze, pe lângă care mai intră în sistem alte 12 milioane din import, exclusiv prin firul 1 al gazoductului transbalcanic, din Bulgaria, prin punctul Kardam/Negru Vodă. Din țară ies aproape 10 milioane de metri cubi, deci mai puțin decât intră, 7,2 milioane către Ungaria și 2,7 milioane de gaze către Moldova. În depozite intră 7,8 milioane de metri cubi de gaze, echivalentul unei treimi din producția internă curentă.

Depogaz, companie controlată de Romgaz, operează 5 depozite de înmagazinare, cu capacitate cumulată activă de circa 2,77 miliarde metri cubi pe ciclu, în timp ce celălalt jucător din piață, Depomureș, controlată de Engie, deține un singur depozit, cu capacitate de 300 milioane metri cubi.

Te-ar mai putea interesa și
Un gigant american deschide o nouă fabrică în România
Un gigant american deschide o nouă fabrică în România
O nouă fabrică de componente electronice destinată sectorului energetic va fi deschisă în comuna Fărcaşa din județul Maramureș, anunţă Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş....
UE vrea să ridice interdicţia asupra unor cipuri din China pe care le-a interzis în urmă cu câteva săptămâni
UE vrea să ridice interdicţia asupra unor cipuri din China pe care le-a interzis în urmă cu câteva săptămâni
Comisia Europeană va propune ridicarea, temporară, a sancţiunilor impuse unui important furnizor chinez de semiconductori, ...
Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 73%, până la 890 de milioane de lei, în primul trimestru. Producția de energie a fost mai mică, prețul a fost mai mare
Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 73%, până la 890 de milioane de lei, în primul trimestru. Producția de energie ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat pentru primele trei luni ale anului vânzări ...
Profitul net al Grupului Banca Transilvania a crescut cu 30% în T 1 2026, până la 1,14 miliarde de lei
Profitul net al Grupului Banca Transilvania a crescut cu 30% în T 1 2026, până la 1,14 miliarde de lei
Profitul net al Grupului Băncii Transilvania este de 1,14 miliarde lei, cu 30,1% peste nivelul din aceeași perioadă a ...