Succes pentru România: A împrumutat 1,5 mld. euro, pe 7 ani de pe pieţele externe. Dobândă de 5%

România a atras miercuri 1,5 miliarde de euro de pe pieţele externe prin lansarea unei emisiunii de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţa la şapte ani, la o dobândă de 3,7 puncte procentuale peste midswap, indicatorul de referinţă al pieţei, au declarat pentru MEDIAFAX surse bancare.
Economica.net - mie, 31 oct. 2012, 14:23
Succes pentru România: A împrumutat 1,5 mld. euro, pe 7 ani de pe pieţele externe. Dobândă de 5%

 România a atras miercuri 1,5 miliarde de euro de pe pieţele externe prin lansarea unei emisiunii de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţa la şapte ani, la o dobândă de 3,7 puncte procentuale peste midswap, indicatorul de referinţă al pieţei, au declarat pentru MEDIAFAX surse bancare.

Indicatorul midswap, care variază pe tot parcursul zilei, se plasează la ora transmiterii ştirii uşor peste 1,34%, astfel că dobânda la împrumut este puţin peste 5% pe an.

Potrivit unor surse bancare, cererea totală pentru obligaţiunile emise de România a fost de circa 4,5 miliarde euro.

Finanţele vizau iniţial un preţ de 3,75 puncte procentuale peste midswap.

Guvernul a mandatat recent Ministerul Finanţelor să lanseze o nouă emisiune de euroobligaţiuni pe pieţele externe de capital, în sumă de minimum 500 milioane euro şi maximum 1,5 miliarde euro, valoare care va fi stabilită în funcţie de condiţiile de piaţă.

Guvernul apreciază că finanţele publice vor fi protejate astfel de eventualele şocuri externe ce ar putea determina creşterea dobânzilor pe piaţa internă.

La începutul lunii noiembrie va ajunge la maturitate o emisiune de obligaţiuni denominate în valută de 793,8 milioane euro.

Cea mai recentă operaţiune derulată de România pe pieţele externe a avut loc la începutul lunii septembrie, când Finanţele au atras 750 milioane de euro prin redeschiderea emisiunii de obligaţiuni denominate în euro cu maturitatea în iunie 2018, titlurile având un randament de 5,15 %.

Ministerul Finanţelor a împrumutat în acest an 46,6 miliarde lei din piaţa locală. La această sumă se adaugă suma de 421,5 milioane de euro atrasă în octombrie, cele 750 milioane euro împrumutate la începutul lunii septembrie de pe pieţele externe şi 2,25 miliarde dolari prin emisiuni de titluri pe piaţa SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...