România a depus 14 proiecte de transport în valoare de 1,185 miliarde euro, în cadrul CEF

Economica.net
02 03. 2015
tren_677965943456_50120900

Apelul de proiecte aferent sectorului de transport a fost deschis în data de 11 septembrie 2014 şi iniţial era programat să se închidă în data de 26 februarie 2015. Recent, termenul limită a fost prelungit până la data de 3 martie 2015.

‘Suma alocată României prin acest program pentru finanţarea proiectelor din sectorul de transport din Fondul de Coeziune este de aproximativ 1,23 miliarde de euro. În cadrul primului apel de proiecte, beneficiarii din România, inclusiv cei care s-au asociat cu organizaţii din alte state, au depus deja 14 propuneri de proiecte cu o valoare de aproximativ 1,2 miliarde de euro’, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Printre proiectele cu valoare mai mare se află modernizarea legăturii feroviare între Braşov şi Sighişoara, secţiunea Braşov-Apata şi Cata-Sighişoara, suma ridicându-se la 890 milioane euro. Obiectivul proiectului îl reprezintă reabilitarea liniei duble de cale ferată pentru viteze de 160 km/h şi 22,5 t/axă, pe cele două secţiuni, situate pe TEN-T core şi Coridorul Rhine-Danube, scrie Agerpres.

Un alt proiect, în valoare de 136 milioane euro, este realizarea unei platforme multimodale în Portul Galaţi. Mai exact, obiectivul este construcţia unei platforme multimodale în portul Galaţi (TEN-T core), dedicată în special transferului de mărfuri şi containere. Secţiunea Galaţi-Marea Neagră asigură adâncimi de navigaţie de 7 metri şi este situată pe TEN-T core şi pe Coridorul Rhine-Danube.

În valoare de 92 milioane euro, ‘Multi-modal infrastructure platform for hydro carbons in the Port of Constanta’ prevede executarea unor construcţii în partea de sud a Portului Constanţa (TEN-T Core), ce constau în transformarea unei insule artificiale şi a ţărmului vecin într-un terminal multimodal pentru hidrocarburi.

Programul Connecting Europe Facility (CEF) urmăreşte accelerarea investiţiilor în domeniul reţelelor de transport, energie şi telecomunicaţii transeuropene şi mobilizarea finanţărilor publice sau private. De asemenea, CEF urmăreşte valorificarea sinergiilor dintre sectoarele de transport, telecomunicaţii şi energie, sporind astfel eficacitatea intervenţiilor UE şi permiţând optimizarea costurilor. De asemenea, CEF stabileşte defalcarea resurselor care urmează a fi puse la dispoziţie în cadrul financiar multianual, pentru anii 2014 – 2020.

‘Prin acest program sunt sprijinite proiectele de interes comun care vizează dezvoltarea şi construcţia unor infrastructuri şi servicii noi sau modernizarea celor existente în sectoarele transporturilor, telecomunicaţiilor şi energiei. În cadrul CEF este prioritară acordarea de finanţări pentru dezvoltarea conexiunilor care lipsesc din sectorul transporturilor. De asemenea, CEF contribuie la sprijinirea proiectelor care au o valoare adăugată la nivel european şi care au beneficii importante pentru societate, însă nu dispun de finanţare adecvată din partea pieţei’, informează documentul citat.

Următorul apel de proiecte pentru contractarea de finanţări destinate sectorului de transport va fi deschis în prima parte a anului 2016.