România a făcut faţă crizei Coronavirus mai bine decât se aştepta Comisia Europeană. Estimările privind evoluţia economică ar putea fi îmbunătăţite, în prognoza de primăvară

Economia României a făcut faţă crizei Covid mai bine decât era aşteptat, astfel că oficialii de la Bruxelles şi-ar putea îmbunătăţi estimările privind evoluţia din acest an, în prognoza de primăvară a Comisiei Europene, care va fi publicată în luna mai, a declarat, marţi, comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni.
AGERPRES - mar, 23 mart. 2021, 14:31
România a făcut faţă crizei Coronavirus mai bine decât se aştepta Comisia Europeană. Estimările privind evoluţia economică ar putea fi îmbunătăţite, în prognoza de primăvară

Comisarul european pentru Economie a participat la o conferinţă online pe tema proiectului revizuit al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), eveniment organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti, scrie Agerpres.

„În prognoza de iarnă, am estimat o scădere a PIB-ului de 5%, faţă de 6,3% la nivelul UE. Mai departe, prognoza noastră a fost pentru o creştere de 3,8% anul acesta şi 4% anul viitor. Însă aceasta era înainte să vină datele aferente ultimului trimestru al anului 2020, care au arătat un parcurs mai bun decât era de aşteptat, iar PIB-ul a scăzut cu 3,9% anul trecut, evoluţie mai bună decât estimările noastre anterioare”, a apreciat oficialul european.

În opinia sa, revenirea economiei româneşti este pe drumul cel bun.

„Am putea foarte bine să ne uităm să revizuim în creştere aceste cifre când vom prezenta prognoza noastră de primăvară, în luna mai, în cazul în care vom avea un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă agreat la modul general cu Comisia Europeană şi transmis în mod formal, înainte de data-limită pentru aceste previziuni, care este sfârşitul lunii aprilie”, a precizat Gentiloni.

El a subliniat că acesta este şi termenul-limită general pentru ca statele să trimită Comisiei Europene planurile lor pentru Fondul de Redresare şi Rezilienţă.

„Totuşi, persistă îngrijorarea noastră pe marginea sustenabilităţii finanţelor publice. Anul trecut, deficitul a ajuns la aproape 10% din PIB, ca urmare a unui trend preexistent şi ca urmare, bineînţeles, a crizei Covid-19. Pe măsură ce economia îşi revine, aducerea deficitului pe o pantă descendentă poate fi esenţială pentru soliditatea creşterii economice a României”, consideră comisarul.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană încurajează Guvernul României să continue să aibă ambiţii mari.

„În concluzie, România a parcurs un drum lung de când s-a alăturat UE, în 2007, în ciuda crizei financiare globale şi a crizei Covid-19. Două crize în 13 ani. PIB-ul ţării este cu 50% mai mare decât înainte de aderare, şomajul s-a redus, iar numărul oamenilor care riscă să ajungă în sărăcie şi excluziune socială a scăzut de la jumătate din populaţie, la o treime. Ultima decadă a fost caracterizată de o convergenţă constantă la restul Uniunii Europene”, a apreciat Gentiloni.

El a arătat că Fondul de Redresare şi Rezilienţă poate fi elementul care va defini următoarea decadă.

„Dacă avem grijă că banii din FRR vor fi folosiţi cum trebuie, sunt încrezător că vom avea un viitor foarte senin înainte”, a conchis oficialul de la Bruxelles

 

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...