România a fost cel mai important furnizor de motorină al Ucrainei în 2023. Exporturile au explodat

Importurile de motorină din România au fost, în termeni de volum, cea mai importantă sursă externă pentru Ucraina în anul 2023, potrivit serviciului vamal ucrainen, citat de presa locală.
Mihai Nicuţ - D, 07 ian. 2024, 21:25
România a fost cel mai important furnizor de motorină al Ucrainei în 2023. Exporturile au explodat

Importurile ucrainene de motorină din România s-au ridicat, de-a lungul anului 2023, la 1,47 milioane de tone, adică aproape un sfert din totalul importurilor de motorină (24%) ale țării vecine aflate în război cu Rusia, importuri care s-au ridicat, în total, la 6,19 milioane de tone.

Cu acest volum, România a fost cea mai importantă sursă de motorină pentru Ucraina în 2023, volumele exportate din țara noastră către țara vecină crescând cu nu mai puțin de 81% față de cele din anul precedent.

Datele au fost oferite presei de specialitate din Ucraina de o organizație specializată în informații referitoare la piețele de țiței și produse petroliere, A-95 Consulting Group, care a folosit informațiile serviciului vamal ucrainean.

După România, în ordine, cele mai mari cantități de motorină au fost importate de Ucraina din Polonia (1,42 milioane de tone), statele baltice, Turcia și Grecia.

În mod normal, Polonia ar fi fost principala sursă de import – datele de la jumătatea anului trecut o plasau pe această poziție, dar, în ultimele luni ale lui 2023, doi factori au limitat importurile de carburanți venite pe această rută. În primul rând o cerință a Vămii ucrainene pentru importatori de a prezenta originea carburanților care intră în țară, autoritățile de Kiev acceptând de fapt doar importurile de carburanți de origine non-rusească. În al doilea rând, și cel mai important, protestele camionagiilor polonezi care au debutat la începutului lui noiembrie și nu s-au oprit și azi au afectat foarte mult traficul prin vămile din vestul Ucrainei, așa că transferurile de carburanți au scăzut la minimum.

Aspecte foarte importante în condițiile în care, anul trecut, cam o treime din importurile de motorină ucraineană au venit exclusiv pe cale rutieră. Iar protestele din Polonia au afectat inclusiv aprovizionarea cu combustibil a ucrainenilor din țările baltice. Dacă în septembrie ponderea motorinei din această direcție era de 14%, începând cu luna noiembrie a scăzut la doar 8%.

Din aceste cauze, în noiembrie 2023, importurile de motorină din România au atins cea mai mare valoare lunară din 2023, cu un volum de peste 180.000 de tone, iar în ultimele trei luni din an, România a fost detașat prima sursă. Mai trebuie adăugat și că importurile de combustibil din Bulgaria (țară care este exceptată de la embargoul UE asupra petrolului rusesc și a cărei singură rafinărie este cea de la Burgas a Lukoil) sunt verificate suplimentar ca urmare a politicii ucrainenilor de a vedea garanții de origine non-rusă a carburanților importați.

Totuși, cel mai probabil motorina care a ajuns în Ucraina din România nu este exclusiv produsă în rafinăriile românești, întrucât cele trei unități de la noi din țară nu pot asigura nici măcar necesarul pieței locale – România importă, tradițional, circa un milion de tone pe an, grosier. Cel mai probabil au fost și importuri făcute în România și exportate apoi spre Ucraina, dar fără să existe prea multe verificări suplimentare ale vameșilor ucraineni pentru că România respectă embargoul.

Citește și:

 

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Flota fantomă rusească – Un nou petrolier a fost capturat în Atlantic de Franţa
VIDEO Flota fantomă rusească – Un nou petrolier a fost capturat în Atlantic de Franţa
Marina franceză a sechestrat duminică un nou petrolier provenind din Rusia, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în Oceanul Atlantic "cu susţinerea mai multor parteneri, între care Regatul......
SUA şi Iranul s-au atacat din nou reciproc în ciuda armistiţiului
SUA şi Iranul s-au atacat din nou reciproc în ciuda armistiţiului
SUA şi Iran au anunţat în noaptea de duminică spre luni o serie de atacuri reciproce, dând o nouă lovitură armistiţiului ...
Prăbuşirea Pizza Hut. Celebrul brand este scos la vânzare după 10 trimestre consecutive de scăderi ale vânzărilor – Patronul Yum Brands poartă negocieri exclusive cu LongRange Capital
Prăbuşirea Pizza Hut. Celebrul brand este scos la vânzare după 10 trimestre consecutive de scăderi ale vânzărilor ...
Gigantul american Yum Brands, proprietarul lanțurilor Pizza Hut, KFC și Taco Bell, se află în negocieri exclusive pentru ...
FOTO. Ce firme românești produc drone de apărare și cât de pregătită este industria locală după incidentul cu drona rusească din Galați – analiză
FOTO. Ce firme românești produc drone de apărare și cât de pregătită este industria locală după incidentul cu drona ...
Prăbușirea unei drone rusești peste un bloc din Galați, incident soldat cu răniți și pagube materiale, a readus în ...