România a participat la Târgul Internaţional de Turism ‘UITT’ de la Kiev

România a participat la cea de-a XVIII-a ediţie a Târgului la Târgul Internaţional de Turism 'UITT' de la Kiev cu un stand cu o suprafaţă de 30 metri pătraţi, informează un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Economica.net - D, 01 apr. 2012, 10:42
România a participat la Târgul Internaţional de Turism 'UITT' de la Kiev

Participarea la eveniment a făcut parte din campania de promovare a României ca destinaţie turistică -prin intermediul brandului turistic naţional – în rândul specialiştilor din domeniu şi al publicului larg. A fost cea de-a 28-a participare a MDRT la un târg internaţional de turism din acest an.

În cadrul campaniei de promovare a României ca destinaţie turistică, pe lângă alte activităţi de marketing şi promovare, MDRT şi-a propus să participe, în 2012, cu stand naţional, la cele mai importante 70 de târguri de turism din lume

Târgul de turism de la Kiev a reunit, în perioada 28 – 30 martie, reprezentanţi ai turoperatorilor, companiilor aeriene, agenţiilor de turism, comitetelor naţionale şi regionale turistice, companiilor de asigurări, hotelurilor şi ai staţiunilor turistice care urmăresc promovarea serviciilor şi destinaţiilor pe piaţa ucraineană.

La ediţia de anul trecut a Târgului Internaţional de Turism de la Kiev au participat aproximativ 700 de expozanţi din peste 50 de ţări sau regiuni şi circa 20.000 de vizitatori.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...