România a primit trei oferte, de la firme din SUA, Germania și Franța, pentru achiziția unui super-avion de supraveghere
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/02/avion-aerodata-716x420.jpg)
Cele trei oferte, depuse până la termenul limită din 27 februarie, provin de la:
1. Aerodata AG
2. Expleo Romania cu AEROTEC&CONCEPT terț susținător
3. CHRONOS AVIATION
Valoarea estimată a achiziției este de 26,68 milioane de euro.
În baza atribuțiilor sale operative, Inspectoratul General de Aviație al MAI are responsabilitatea de asigura sprijin pentru cercetarea şi supravegherea aeriană a teritoriului naţional, în cooperare cu structuri ale statului. Supravegherea aeriană a frontierei de stat este esențială pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, a traficului transfrontalier şi a altor activități ilegale, mai ales în contextul presiunilor crescute la granițele externe ale Uniunii Europene.
Achiziționarea unui avion destinat misiunilor de supraveghere aeriană va permite extinderea capacității operative a Inspectoratului, prin acoperire rapidă și eficientă a unor zone întinse şi greu accesibile terestru, oferind sprijin structurilor de frontieră în timp real. De asemenea, avionul va fi folosit şi pentru misiuni Frontex de monitorizare a granițelor externe UE, în cooperare cu alte state.
Informații despre contextul care a determinat achiziţionarea produsului
România a fost acceptată în spațiul Schengen în martie 2024 pentru frontierele aeriene şi maritime, iar în ianuarie 2025 pentru frontierele terestre. Această integrare impune standarde ridicate de securitate şi monitorizare a frontierei, iar dotarea cu aeronave moderne este un factor esențial pentru a respecta cerințele de securitate prin cresterea capacităților operaționale, se explică în caietul de sarcini.
Informaţii despre beneficiile anticipate
Creşterea eficienței operaționale
– Acoperire aeriană rapidă şi constantă a unor zone extinse şi greu accesibile terestru, capacitate de reacție imediată la incidente sau situații de urgență în proximitatea frontierei, monitorizare eficientă şi detectarea timpurie a tentativelor de trecere ilegală, contrabandă, trafic de persoane sau alte activități ilegale. Sprijin în prevenirea şi combaterea migrației ilegale şi a criminalității transfrontaliere, alinierea la standardele şi cerințele misiunilor europene privind securitatea frontierelor.
– De asemenea, avionul va fi folosit pentru misiuni Frontex de monitorizare a granițelor externe UE, în cooperare cu alte state, spun cei de la MAI.
Foto ilustrativ. Sursa: Aerodata.de