România a trimis doi oameni de la Guvern la Trump acasă. Ce discuţii vor avea cu oamenii preşedintelui SUA

Doi trimişi speciali ai prim-ministrului, respectiv ai Guvernului, se află în Statele Unite ale Americii, unde urmează să poarte discuţii cu reprezentanţi ai Administraţiei Trump, a anunţat, joi, premierul Marcel Ciolacu.
AGERPRES - J, 03 apr. 2025, 12:08
România a trimis doi oameni de la Guvern la Trump acasă. Ce discuţii vor avea cu oamenii preşedintelui SUA

Şeful Executivului a precizat înainte de şedinţa de guvern că unul dintre cei doi emisari a plecat din ţară şi, de miercuri, se află în SUA, iar cel de-al doilea este un român stabilit în America.

El a menţionat că preşedintele interimar Ilie Bolojan este la curent cu această situaţie, scrie Agerpres.

Privitor la temele de discuţie, premierul a declarat doar că se vor purta discuţii „în principal pe Programul Visa Waiver”.

În context, premierul a subliniat că actuala Administraţie Trump are pe lângă ambasadori acreditaţi şi trimişi speciali.

„Aşa lucrează ei. Eu, prim-ministru, am o persoană pe care am trimis-o în SUA. Are întâlniri la Mar-a-Lago. Schimbăm sistemul de abordare, încercăm cu toţii să ieşim din bula care a funcţionat până acum. Administraţia Trump funcţionează altfel”, a mai precizat Ciolacu.

„Vom proteja companiile româneşti cu toate resursele disponibile de efectele noului război comercial”

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, măsuri de sprijin pentru toate industriile afectate de „efectele noului război comercial al tarifelor vamale între America şi Europa”, menţionând că există încredere în România din partea investitorilor.

„Vom proteja companiile româneşti cu toate resursele disponibile de efectele noului război comercial al tarifelor vamale între America şi Europa. Pregătim măsuri de sprijin pentru toate industriile afectate prin scheme de ajutor de stat cât mai eficiente şi simplu de aplicat ca să poată produce efecte în cel mai scurt timp”, a precizat Ciolacu, la începutul şedinţei de guvern, scrie Agerpres.

El a spus că transmite un mesaj „pentru cei care acuză zilnic cât de prost merg lucrurile în economie”.

„Sunt date din ultimele zile ce arată încrederea investitorilor români şi străini în potenţialul nostru economic. Cea mai mare companie industrială antreprenorială, Chimcomplex, investeşte 100 de milioane de euro într-o fabrică nouă, la Oneşti. Finlandezii de la Nokia au început producţia de anvelope la Oradea. Vor depăşi un miliard de euro cifră de afaceri chiar din acest an. Mobexpert, Dedeman şi toate marile lanţuri de hypermarketuri îşi extind reţeaua logistică în ţară, cu investiţii de sute de milioane de euro. Un fond american de investiţii a achiziţionat cu peste 1,3 miliarde de euro reţeaua de sănătate Regina Maria”, a spus premierul.

Ciolacu a menţionat că există încredere în România.

„În concluzie, există încredere în România, de aceea investitorii pun la bătaie atâţia bani. Acesta este adevărul şi adevărata imagine a economiei noastre”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat „tarife reciproce” la nivel mondial cu scopul de a face „să renască” industria americană şi a pune capăt „jefuirii” Statelor Unite.

Vor fi impuse tarife de 20% pentru produsele importate din Uniunea Europeană, 34% pentru cele din China, 31% pentru Elveţia, 26% pentru India, 10% pentru Marea Britanie, 10% pentru Brazilia. Produselor importate din Mexic şi Canada nu li se va adăuga o taxă adiţională de 10%, scrie Reuters.

Casa Albă a făcut cunoscut miercuri că noile tarife vor intra în vigoare pe 5 şi 9 aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...