România ar putea pierde sute de mil. euro, bani europeni. Statul negociază cu CE reconcilierea

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat că nivelul corecţiilor financiare aplicate de către CE pentru cele patru programe operaţionale Transport, Mediu, Competitivitate şi Regional se ridică "la câteva sute de milioane de euro", bani care ar putea fi redirecţionaţi României.
Economica.net - mie, 19 sept. 2012, 10:13
România ar putea pierde sute de mil. euro, bani europeni. Statul negociază cu CE reconcilierea

„În momentul de faţă, cifrele sunt confidenţiale, nu vi le pot spune, pot să vă spun că la o evaluare preliminară vorbim de câteva sute de milioane de euro. Desigur, va fi un proces de conciliere, vom discuta cu Comisia Europeană şi, în măsura în care noi vom accepta propunerea Comisiei Europene (CE), banii aceştia nu se vor pierde, ei vor putea fi alocaţi pentru alte proiecte. Ei vor fi retraşi de pe proiectele unde au fost sesizate disfuncţionalităţi pe zona achiziţiilor publice”, a declarat Orban miercuri.

El a precizat că negocierile cu Comisia în procedura de conciliere nu au început încă pentru cele patru programe.

„Încă nu am început negocierile, de fapt concilierea cu Comisia Europeană, aşteptăm scrisoarea oficială în limba română care va veni probabil în câteva săptămâni şi după aceea o să avem un termen de două luni până la care va trebui să finalizăm aceste negocieri”, a afirmat ministrul.

De asemenea, el a arătat că nivelul acestor corecţii vor fi aplicate de Comisia Europeană în mod diferit, de la program la program şi de la axă prioritară la axă prioritară, în funcţie de problemele care vor fi constatate.

„Nu pot să vi le spun în momentul de faţă, pentru că este o conciliere. CE ne-a cerut să fie tratată de o manieră confidenţială. Dar în momentul în care vom finaliza acest proces, desigur vă vom informa. Va fi foarte clar ce procente vor fi aplicate, pe ce axe şi ce sume”, a evidenţiat Orban.

Totodată, el a arătat că Guvernul încă aşteaptă rezultatele misiunilor de audit făcute în luna iunie de Comisia Europeană pe cele patru programe, însă e clar în prezent că nu mai există riscul de suspendare a tuturor acestor programe, iar dacă se va ajunge la suspendări, acestea vor fi aplicate de asemenea diferenţiat, inclusiv la nivel de axă prioritară.

„Pentru celelalte patru programe operaţionale, aşteptăm decizia Comisiei Europene. Iniţial, ştiţi foarte bine că au fost misiuni de audit făcute în luna iunie, rezultatele încă nu au sosit, probabil se examinează zonă cu zonă, ne aşteptăm la o decizie diferenţiată, deci nu cred că mai există ideea sau riscul de suspendare a tuturor programelor operaţionale, mai degrabă dacă va exista o asemenea chestiune se va pune de la program la program sau nici măcar aşa, ci de la axă prioritară la axă”, a mai spus Orban.

Ministerul Afacerilor Europene a confirmat, printr-un comunicat difuzat luni, că României îi vor fi aplicate de către Comisia Europeană corecţii financiare definitive pentru cinci programe operaţionale.

Potrivit comunicatului MAEur transmis MEDIAFAX, urmează ca „în curând” să înceapă procesul de conciliere între Comisia Europeană (CE) şi partea română cu privire la corecţiile financiare definitive care vor fi aplicate sumelor decontate de la 1 ianuarie 2007 până în octombrie 2011 în cadrul celor patru programe pentru care s-au întrerupt plăţile la începutul lunii iulie de către Comisia Europeană – Programul Operaţional Sectorial Transport (POS-T), Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) şi Programului Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu).

Comisia Europeană va reduce, prin corecţii financiare, din fondurile puse la dispoziţia României pentru programele legate de sectorul regional, mediu, transport şi competitivitate, din cauza unor neregularităţi identificate în zona achiziţiilor publice, au declarat pe 12 septembrie agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
„În urma analizei, Comisia Europeană a găsit o serie de neregularităţi de sistem legate de zona achiziţiilor publice şi va aplica anumite corecţii financiare. Aceste corecţii, care pot reprezenta câteva procente din fondurile alocate, vor fi negociate cu partea română pentru fiecare program în parte”, au afirmat sursele citate de MEDIAFAX.

Potrivit comunicatului MAEur transmis luni, corecţiile ar urma să fie impuse „din cauza prolemelor majore identificate în efectuarea achiziţiilor publice” în perioada menţionată, 1 ianuarie 2007 – octombrie 2011.

MAEur aminteşte că în decembrie 2011 Comisia Europeană a fost de acord să deblocheze procesul de rambursare a cheltuielilor pentru toate programele finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, care fuseseră întrerupte în iulie 2011, iar reluarea s-a făcut cu condiţia aplicării unor corecţii financiare preventive, precum şi a îndeplinirii unor măsuri de îmbunătăţire a sistemului de gestionare a fondurilor. De asemenea, s-a stabilit ca, după primul semestru al anului 2012, Comisia Europeană să efectueze misiuni de un audit pentru a constata dacă deficienţele au fost remediate.

„Aceste misiuni s-au desfăşurat în cursul lunii iulie 2012. În funcţie de rezultatul auditului, Comisia va decide continuarea rambursărilor sau întreruperea/suspendarea plăţilor”, se mai evidenţiază în comunicatul MAEur.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...