România are 680 de campinguri, dar nu prea e căutată de turiști

14 06. 2019
sandalandala2_09776600

De altfel, potrivit statisticilor Eurostat, românii nu sunt chiar cei mai mari amatori de nopți petrecute la cort, și nici o mare destinație turistică atât clasică, cât și de camping.

Astfel, turiștii au petrecut doar 272.556 de nopți în cort în 2017, în raport cu peste un milion, polonezii, deși au mai puține campinguri, sau aproape două milioane, portughezii și circa 19,7 milioane, olandezii.

Întregul turism e insuficient dezvoltat în România, singura destinație cu adevărat căutată fiind Bucureștiul, dar mai mult pentru turism de business și mai puțin pentru turism de leisure, cu 1,9 milioane de innoptări, în vreme ce zonele apropiate de litoral aveau doar 339.467 de înnoptări, în comparație cu șase și, respectiv, șapte milioane de înnoptări în zonele litorale ale Bulgariei în aceeași perioadă.

România este, din păcate, cea mai puțin vizitată țară din UE, lucru arătat de altfel și de statisticile UE, situație care dăunează nu doar sumelor obținute de țară din turism, dar și la perpetuarea unei imagini negative despre România, cunoscută mai degrabă printr-o serie de stereotipuri, dacă lăsăm la o parte situația politică, care, însă, are un rol important în perpetuarea imaginii negative a României.

Toate acestea, plus sezonul litoral scurt de maximum trei luni – în anii buni – au împiedicat și investițiile venite din Occident care ar fi putut dezvolta infrastructura de turism, și, în același timp, au făcut din România o țară foarte scumpă în special pentru turistul mediu venit din Occident, ca și pentru majoritatea turiștilor români.

La toate acestea, se adaugă și infrastructura de transport de foarte proastă calitate, care îngreunează deplasarea pe distanțe lungi și face România o dată în plus neatractivă pentru turiști.