România are cea mai ieftină benzină din Europa. Vezi cum au evoluat preţurile, la noi şi în UE

Consumatorii din trei state europene din cinci au suportat anul acesta creşteri de până la 11% la preţul benzinei. În România, costul unui litru a scăzut, astfel că, la final de an am ajuns ţara cu cel mai ieftin carburant din UE. 
Alina Stanciu - lun, 31 dec. 2012, 11:29
România are cea mai ieftină benzină din Europa. Vezi cum au evoluat preţurile, la noi şi în UE

Preţul litrului de benzină a crescut simţitor anul acesta în majoritatea statelor europene, potrivit unei analize realizată de ECONOMICA.NET pe baza informaţiilor oferite de Comisia Europeneană. Comparând preţurile la benzina euro -super 95 din 16 ianuarie 2012 cu cele din 17 decembrie 2012, reiese că posesorii de autoturisme pe benzină din 14 state membre UE au trebuit să scoată din buzunare la final de an cu peste 10% mai mult faţă de începutul lui 2012. Campioane la creştere sunt benzinăriile din Irlanda, care au majorat preţul în medie cu 11,8% faţă de ianuarie. Acolo, un litru de benzină a ajuns să coste 1,66 euro, ceva mai puţin decât în Italia unde se vinde cea mai scumpă benzină din UE-1,74 de euro pe litru, cu 2,1% mai mult comparativ cu luna ianuarie. 

A doua cea mai mare scumpire la benzină s-a produs în Slovenia (plus 7,1%) unde preţul unui litru era la mijlocul lunii decembrie de 1,47 de euro, în timp ce în Malta preţul a urcat cu 6,38% până la 1,5 euro pe litru. De asemenea, o scumpire semnificativă de 5,49% s-a produs şi în Bulgaria, ţară unde se vindea la începutul acestui an cel mai ieftin carburant-1,2 euro litru. Acum preţul mediu a sărit la 1,26 euro.

Anul acesta au fost şi ţări unde preţul benzinei a coborât, cea mai semnificativă scădere fiind înregistrată în Belgia. Astfel, în decembrie, belgienii plăteau în medie pentru un litru de benzină 1,55 euro, cu 4,18% mai puţin faţă de ianuarie. Totodată, benzinăriile din Franţa afişau la final de an un preţ mediu de 1,5 euro pe litru, cu 3,53% mai mic faţă de ianuarie, în timp ce a treia cea mai semnificativă scădere de preţ s-a produs în Portugalia (1,99%)

În România benzina s-a ieftinit cu 0,87% în decursul acestui an. Am ajuns astfel ţara cu cea mai ieftină benzină din UE, preţul mediu pe litru, potrivit datelor Comisiei Europene, ajungând la 1,25 euro.

De la 1 ianuarie, benzina se va scumpi cu 10 bani pe litru, iar motorina cu 17 bani pe litru, ca urmare a devalorizării leului din acest an, şi a creşterii accizei.

Vezi aici tabelul

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...