România are cele mai mici preţuri din UE luate în calcul la cheltuielile de consum – date Eurostat

Nivelul preţurilor luate în calcul la cheltuielile pentru consumul gospodăriilor în Uniunea Europeană a variat semnificativ anul trecut în statele membre UE, cel mai scăzut nivel fiind în Bulgaria (60% din media UE), România (64%) şi Polonia (72%), arată datele publicate joi de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).
AGERPRES - J, 19 iun. 2025, 15:30
România are cele mai mici preţuri din UE luate în calcul la cheltuielile de consum - date Eurostat

În 2024, cel mai ridicat nivel al preţurilor în Uniunea Europeană s-a înregistrat în Danemarca (143% din media UE), Irlanda (138%) şi Luxemburg (133%).

Anul trecut, nivelul preţurilor pentru alcool şi tutun a fost de aproximativ trei ori mai ridicat în Irlanda – cea mai scumpă ţară, faţă de Bulgaria – cea mai ieftină. Variaţiile de preţ sunt provocate de diferenţele de impozitare la aceste produse. Cel mai scăzut nivel a fost în Bulgaria (69% din media UE), Polonia şi Slovacia (ambele cu 85%), iar cel mai ridicat în Irlanda (205%), Finlanda (175%) şi Franţa (137%).

Pe locul doi în ceea ce priveşte diferenţa între preţuri se află restaurantele şi hotelurile, cel mai scăzut nivel fiind în Bulgaria (53% din media UE), România (69%) şi Ungaria (72%), iar cel mai ridicat în Danemarca (148%), Irlanda (129%) şi Finlanda (1279%).

Pe locul trei în ceea ce priveşte diferenţa între preţuri se află îmbrăcămintea, cele mai ridicate preţuri fiind în Danemarca (133%), Suedia şi Finlanda (ambele cu 120%), iar cele mai scăzute în Bulgaria (79%), Ungaria şi România (ambele cu 85%).

Diferenţe se înregistrează şi la alimente şi băuturi nealcoolice (variind de la 76% din media UE în România la 125% în Luxemburg), echipamentele de transport personal (variind de la 89% în Slovacia la 120% în Danemarca) şi produsele electronice de consum (variind de la 89% în Italia la 115% în Finlanda).

Te-ar mai putea interesa și
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize Europa & Indonezia, a devenit și membru în Comitetului Executiv......
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...