România are nevoie de un acord cu băncile mamă pentru a finanța statul în 2025 – Frames

26 05. 2025
bani 6675434346

„Un acord financiar de 8-10 miliarde de euro ar oferi României o ‘gură de oxigen’ absolut esențială până la finele anului și ar reprezenta un argument solid în ochii investitorilor străini și ai agențiilor de rating în privința perspectivelor pozitive ale economiei românești”, se arată în analiza citată.

Potrivit analiștilor de la Frames, România are o gravă problemă de finanțare în momentul de față, iar toate eforturile de reformă s-ar putea amâna din aceasta cauză, spun experții.

„Indiferent de cât de bine intenționați ar fi președintele Nicușor Dan și viitorul premier, efectele financiare ale reformelor propuse se vor vedea în timp. Marea problemă, în momentul de față, o reprezintă asigurarea lichidității, a banilor de care statul are nevoie astăzi pentru a-și asigura plata obligațiilor. Iar la acest capitol avem o mare problemă. Am ajuns să ne împrumutăm, în medie, cu aproximativ 1 miliard de euro pe săptămână pentru a asigura funcționarea statului”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Potrivit companiei de consultanță economică, soluția financiară de urgență o reprezintă un acord financiar cu marile bănci străine prezente în România care să ofere, pentru următoarele 6-10 luni, banii de care statul are nevoie urgentă.

„Președintele Nicușor Dan vorbea de o sumă de 30 miliarde lei pe care încearcă să o identifice pentru a asigura menținerea deficitului în 7,5 la sută. Un acord cu băncile mamă, care să pună la dispoziția României o linie de finanțare de 8-10 miliarde euro, ar putea rezolva această problemă. Nu văd de ce băncile ar refuza un astfel de acord, având în vedere că am mai fost în această situație la precedenta criză când, la Viena, marile bănci străine s-au angajat să susțină economia românească. Oricum au de câștigat. Ele se împrumută cu 2-3 la sută și vor da Guvernului de la București acești bani cu 6-7%, ceea ce le va asigura un câștig substanțial”, arată analiza Frames.

‘Reforma fiscală susținută de domnul Boloș (Marcel Boloș, în prezent ministrul Proiectelor Europene și fost ministru al Finanțelor, n.r.), despre care nimeni nu știe concret ce conține, nu putem estima decât că se referă la creșteri de taxe, trebuie înlocuită cu un pachet de măsuri economice îndrăznețe, outside the box, care să aducă bani rapid la buget și să evite creșterea taxelor – o măsură extrem de nocivă pentru România”, a afirmat Adrian Negrescu.

Una dintre soluțiile propuse de firma de consultanță o reprezintă restructurarea modului în care se împrumută statul de la români și companii, prin clasicele emisiuni de titluri de stat.

„Ar trebui să profităm de dorința oamenilor de schimbare, de votul lor european, de dorința de a ajuta la ieșirea României din dezastrul în care ne-au adus guvernele precedente. Una dintre soluții o reprezintă dezvoltarea rapidă a unui program de finanțare complet diferit, un fel de România renaște prin care statul să se împrumute mult mai eficient de la populație”, spune Negrescu.

Conform analiștilor, formatul titlurilor de stat ar trebui schimbat, în așa fel încât să fie vândute în toate locurile posibile, de la marile magazine la benzinării și în alte zone comerciale.

„Să poți cumpăra titlurile de stat mai simplu, de oriunde, și astfel să ajuți țara să iasă din criză. O campanie de marketing bine făcută ar putea responsabiliza oamenii să pună umărul la salvarea țării din criză. Suntem capabili să facem așa? Pot cei din MFP, împreună cu BNR, să creioneze un astfel de program rapid în așa fel încât să scoată banii deținuți de români la saltea? Oricum emisiunile clasice de titluri de stat sunt din ce în ce mai neatractive, în momentul de față”, susțin analiștii.

„Valurile de creșteri de prețuri ce vor urma vor crește încasările bugetare cu cel puțin 10 miliarde de lei până la finele anului, dacă nu mai mult. Da, vor sărăci populația și vor accentua problemele din mediul economic – este posibil să intrăm într-o perioadă de recesiune tehnică – dar vor salva bugetul, măcar din perspectiva menținerii deficitului la 7-7,5%. O eventuală creștere a taxelor ar putea afecta negativ această tendință pentru că, dincolo de efectele evazioniste, vor limita și mai mult consumul și vor trimite multe firme, mai ales din sectorul serviciilor, în zona evaziunii fiscale. Creșterea taxelor ar fi un fel de harakiri financiar pentru România. Sper ca politicienii să înțeleagă consecințele economice și cele de imagine, asociate atractivității mediului investițional din România”, a mai precizat Negrescu.