România are o amprentă de carbon mai mică decât celelalte ţări – specialist

Economica.net
21 10. 2015
smoke_exhaust_26135700

‘Ultimele rapoarte ştiinţifice de la IPPC (Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice – n.r.), întocmite de ONU, arată că nu există niciun fel de consolare pentru o lume care are nevoie de combustibili fosili. În ultimii 25 de ani nu s-a schimbat nimic. Tot ceea ce trebuia să ştim despre schimbările climatice, ştiam de acum 25 de ani, şi totuşi nu am făcut nimic să rezolvăm problema. Din 2007 încoace am ‘adăugat’ 200 de miliarde de tone de emisii de carbon în atmosferă, iar acestea vor creşte cu 60% în acest an faţă de 1990. În prezent, cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă este mai mare decât a fost în ultimii 800.000 de ani. În ciuda acestor cifre şi a faptului că politicienii noştri şi noi ne-am angajat să aducem îmbunătăţiri situaţiei, eu cred că putem să menţinem această ţintă de două grade Celsius încălzire globală până în 2050. România are o amprentă de carbon mai mică decât celelalte ţări, dar din câte văd pe străzi s-ar putea ca aceasta să crească, în următorii ani’, a afirmat Anderson.

Potrivit specialistului, una dintre soluţiile pentru prevenirea schimbărilor climatice ar fi reducerea drastică a cererii de energie.

‘Trebuie să reducem dramatic cererea de energie şi pe viitor să avem surse de energie cu consum redus de carbon. În 2015, problema principală este sincronizarea. Emisiile de dioxid de carbon au continuat să crească cu 2-3%, în fiecare an. Dacă vom continua aşa, să construim centrale electrice în locul celor pe combustibili fosili, dacă vom dezvolta reţelele de utilităţi, dacă vom avea mai multe clădiri, mai multe avioane, ne vom bloca. La ora actuală, 11,5% din consumul total de energie, la nivel global, este energie electrică. Nu este un mesaj, ci un avertisment în ceea ce priveşte schimbările climatice. Soluţiile pe care le găsim în momentul de faţă vin dintr-o lume mitică, nu din cea în care trăim’, a menţionat Kevin Anderson.

Friedrich-Ebert-Stiftung România /EFS/ a organizat, miercuri, o dezbatere având ca temă schimbările climatice. Evenimentul a făcut parte din seria de întâlniri ‘România sustenabilă’.