România caută investitori danezi în domeniul energetic

Economica.net
09 02. 2016
electric_energie_45654396_72637800_93091000

Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat direcţiile de acţiune în domeniul energetic, cum ar fi asigurarea securităţii şi eficienţei energetice.

‘Regatul Danemarca este un partener economic important al României, iar apartenenţa la Uniunea Europeană a celor două state impune o strânsă cooperare, inclusiv în domeniul energetic. Experienţa daneză în domeniul soluţiilor adoptate pentru încălzirea centrală (termoficare) poate constitui o temă de colaborare între specialiştii din cele două ţări’, a precizat Grigorescu.

Demnitarul român a exprimat disponibilitatea ministerului de a colabora cu Ambasada Regatului Danemarcei şi cu firmele daneze prezente pe piaţă, inclusiv pentru atragerea de noi investitori din această ţară, în domeniul energetic.

În primele 10 luni din 2015, volumul schimburilor comerciale româno-daneze a fost de 403,2 milioane de euro, exportul românesc înregistrând 182,4 milioane de euro, iar importul 220,8 milioane de euro.

La 30 noiembrie 2015, conform datelor Oficiului Naţional Registrul Comerţului, în România erau înregistrate 858 societăţi cu capital danez (0,43% din totalul societăţilor străine din România), cu un capital investit de 222,7 milioane de euro, reprezentând 0,57% din capitalul străin subscris în ţara noastră, ceea ce plasează Danemarca pe locul 23 în topul investiţiilor străine în România