România caută următorul mare joc video românesc. A fost lansată prima competiție națională dedicată jocurilor în dezvoltare

Next Play Romania, prima competiție națională dedicată jocurilor video românești aflate în dezvoltare, își deschide oficial înscrierile. Pentru prima dată, românii vor putea urmări cum sunt dezvoltate jocurile video create în România înainte ca acestea să ajungă pe piață și și vor putea contribui la parcursul lor prin implicarea directă în competiție.
Lidia Neagu - mar, 04 aug. 2026, 11:09
România caută următorul mare joc video românesc. A fost lansată prima competiție națională dedicată jocurilor în dezvoltare

Next Play este dedicat studiourilor românești care dezvoltă jocuri video și își doresc să își prezinte creațiile în fața unei comunități formată din jucători, creatori de conținut și profesioniști ai industriei.

Organizat de Romanian Game Developers Association (RGDA), împreună cu Nexus Gaming și DBO, cu sprijinul Băncii Transilvania, proiectul transformă procesul de dezvoltare a unui joc video într-o experiență pe care publicul o poate urmări în timp real, de la primele versiuni până aproape de lansare.

Pentru dezvoltatori, Next Play reprezintă o oportunitate de a-și construi o comunitate înainte de lansare, de a primi feedback direct din partea publicului și de a crește vizibilitatea proiectelor într-un moment esențial al dezvoltării lor.

România este unul dintre cele mai importante centre europene de dezvoltare a jocurilor video, cu peste 200 de studiouri, aproximativ 6.600 de specialiști și o industrie care generează anual peste 343 de milioane de euro.

În fiecare an, dezvoltatorii români creează zeci de jocuri apreciate de milioane de jucători din întreaga lume, însă cele mai multe dintre aceste proiecte rămân aproape necunoscute publicului din România până în momentul lansării.

Înscrierile sunt deschise până pe 30 august, iar dintre toate proiectele înscrise vor fi selectate nouă jocuri. Alegerea va fi făcută de creatorii de conținut Mădălin Adrian, Werty și BoboSpider, fiecare dintre ei urmând să susțină câte trei proiecte pe parcursul întregii competiții și să le promoveze în fața propriilor comunități.

Pe durata a aproximativ 12 săptămâni, studiourile vor trece prin trei etape succesive. În prima etapă își vor prezenta echipa, jocul și o versiune demonstrativă. În a doua etapă vor dezvolta și implementa o funcționalitate complet nouă, documentând întregul proces de creație. În ultima etapă, cele mai bune proiecte vor intra într-un sprint final de dezvoltare și își vor susține jocurile în fața publicului și a unui juriu format din profesioniști ai industriei.

Publicul va avea un rol activ în competiție, participând la cele trei sesiuni de vot care vor decide ce jocuri merg mai departe și care va deveni câștigătorul Next Play Romania.

Gala Next Play va avea loc în luna decembrie, unde cele trei jocuri finaliste vor fi prezentate live în fața publicului, creatorilor de conținut, reprezentanților industriei și presei. În urma ultimului vot al comunității va fi desemnat jocul câștigător al primei ediții Next Play Romania.

În spatele oricărui joc, se află nenumărate ore de muncă, sute de decizii creative și provocări pe care jucătorii ajung rareori să le vadă. Next Play Romania își propune să aducă în prim-plan aceste povești și oamenii din spatele lor.

Ne dorim ca publicul să descopere pasiunea, perseverența și creativitatea din spatele fiecărui proiect, să urmărească cu interes evoluția echipelor, să se atașeze de creatorii jocurilor, nu doar de jocurile în sine, și să îi susțină pe tot parcursul competiției”, a declarat Andreea Per, Director Executiv al Romanian Game Developers Association.

Studiourile românești care dezvoltă jocuri video se pot înscrie în competiție până pe 30 august prin intermediul website-ului oficial Next Play Romania, unde sunt disponibile regulamentul complet și formularul de înscriere.

Începând din septembrie, publicul va putea descoperi jocurile video românești încă din faza de dezvoltare și va avea un rol activ în alegerea proiectului câștigător.

Romanian Game Developers Association (RGDA) este o organizație non-profit fondată în 2013 cu misiunea de a dezvolta și promova industria de dezvoltare a jocurilor din România. Membrii RGDA acoperă în prezent peste 90% din profesioniștii locali din industria de dezvoltare de jocuri.

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat cu Karpaten Turism, una dintre cele mai importante agenții de turism......
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la  Hawk Infinity
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la Hawk Infinity
Furnizorul de soluții software B2B pentru sectorul investițiilor Dorsum Ltd. anunță că a fost cumpărat de către Hawk ...