România, cel mai semnificativ declin din UE al producţiei industriale, în iulie – Eurostat

Producţia industrială a scăzut cu 0,4% în zona euro şi cu 0,1% în Uniunea Europeană, în iulie comparativ cu luna precedentă, România înregistrând cel mai semnificativ declin, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), scrie Agerpres.
Economica.net - J, 12 sept. 2019, 10:25
România, cel mai semnificativ declin din UE al producţiei industriale, în iulie - Eurostat

În iulie, comparativ cu iunie, cele mai mari creşteri lunare ale producţiei industriale au fost raportate în Croaţia (4,9%), Portugalia (3,6%) şi Danemarca (3,5%) iar cele mai semnificative scăderi în România (minus 3,3%), Estonia (minus 2,9%) şi Letonia (minus 2,1%).

În UE, producţia de energie a scăzut în iulie comparativ cu luna precedentă cu 1,1%, în timp ce producţia de bunuri de capital a înregistrat un avans de 1,5%, iar cea de bunuri durabile (care pot fi utilizate în mod repetat pe perioade lungi) a crescut cu 1,2% şi cea de bunuri de consum non-durabile (cele destinate a fi consumate imediat) a urcat cu 0,1%.

Comparativ cu iulie 2018, producţia industrială a scăzut cu 2% în zona euro şi cu 1,2% în Uniunea Europeană.

Cele mai mari creşteri anuale ale producţiei industriale în iulie, comparativ cu perioada similară din 2018, au fost raportate în Ungaria (8,7%), Danemarca şi Lituania (ambele cu 5,1%), cel mai semnificativ declin fiind înregistrate în Estonia (minus 5,4%), Germania (minus 5,3%) şi România (minus 5,2%).

În UE, producţia de bunuri de capital a scăzut în iulie, comparativ cu perioada similară din 2018, cu 2,6%, producţia de bunuri pentru consum intermedia a înregistrat un declin de 2,2, producţia de energie a scăzut cu 1,7%, în timp ce producţia de bunuri durabile a înregistrat un avans de 1,8%, iar cea de bunuri non-durabile a urcat cu 2,3%.

Analiştii avertizează că perspectivele privind evoluţia PIB-ului în zona euro şi în Uniunea Europeană în trimestrul trei din 2019 sunt afectate de scăderea producţiei industriale, deoarece escaladarea tensiunilor comerciale globale afectează negativ sectorul industrial.

Atât în Uniunea Europeană, cât şi în zona euro, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,2% în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent. Aceasta după ce, în primul trimestru din 2019, faţă de ultimul trimestru din 2018, PIB-ul a crescut cu 0,4% în zona euro şi cu 0,5% în Uniunea Europeană, a informat recent Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Te-ar mai putea interesa și
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în ţările în curs de dezvoltare, care deja se confruntă cu şocuri......
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile ...
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...