România celebrează 10 ani de apartenţă la NATO

Economica.net
27 01. 2014
summit_nato_06993000_95695900

‘Prin NATO şi apoi prin parteneriatul strategic cu Statele Unite, România nu a fost niciodată mai în siguranţă’, a declarat publicaţiei citate Dan Dungaciu, director al Institutului de Relaţii Internaţionale al Academiei Române.

‘Aderarea României la NATO a întărit indiscutabil flancurile estice ale NATO şi a consolidat prezenţa Alianţei în Balcani şi Marea Neagră’, a afirmat şi George Scutaru, membru în Comisia pentru Apărare a Camerei Deputaţilor.

România a fost invitată să adere la Alianţă la Summitul NATO din 2002 de la Praga, împreună cu alte şase ţări est-europene din fostul bloc comunist, şi a devenit stat membru în 2004.

‘Aderarea României a fost confirmarea consecvenţei în politica sa externă: realinierea intereselor strategice ale României la familia euroatlantică, acolo unde aparţin în mod natural. După 10 ani, România este pe deplin integrată şi un membru curajos al Alianţei Nord-Atlantice’, a precizat Ministerul român de Externe într-un comunicat transmis SETimes.

Aderarea la NATO a arătat că România este pe drumul cel bun în încercarea de a deveni membru al UE şi le-a oferit românilor confirmarea că aparţin Europei, a spus Dungaciu.

‘În acelaşi timp, investiţiile străine au crescut după aderare, datorită sporirii securităţii şi nivelului de predictibilitate’, a precizat Dungaciu.

România şi-a asumat apartenenţa la NATO cu deplină responsabilitate şi a realizat că aderarea nu aduce doar drepturi, ci şi obligaţii, au precizat oficiali. 23 de militari români au fost ucişi şi 121 au fost răniţi în misiunile internaţionale la care România a participat în calitate de stat membru al blocului militar.

‘România a participat cu succes la misiunile NATO din Balcani, Irak şi Afganistan, cu o prezenţă militară consistentă în privinţa numărului de militari şi a calităţii’, a spus Scutaru. ‘Am dovedit nu doar dorinţa şi entuziasmul sincere în privinţa aderării la această alianţă politică şi militară, dar am oferit de asemenea şi expertiza noastră militară’, a adăugat oficialul.

În afară de misiunile militare din Irak, Afganistan, Marea Mediterană şi Balcani, România a contribuit la lupta NATO împotriva atacurilor cibernetice şi terorismului, mai notează publicaţia menţionată.

‘În ultimul deceniu, România a contribuit substanţial, conceptual şi operaţional la implementarea mandatului NATO, transformându-se dintr-un destinatar într-un furnizor de securitate nu doar pentru cetăţenii săi, ci şi pentru regiune şi pentru întreaga Alianţă’, a subliniat Ministerul de Externe.

Oficialii au precizat că România a făcut un pas semnificativ în februarie 2010, când a acceptat să găzduiască la baza militară de la Deveselu sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore. Decizia a făcut parte din proiectul SUA de integrare a Abordării Europene Adaptive în Etape în sistemul de apărare antiaeriană al NATO. Un acord a fost încheiat în 2011, iar lucrările de construcţie au început în octombrie 2013.

‘Aceasta reflectă angajamentul nostru puternic de a contribui la apărarea colectivă a tuturor aliaţilor’, se arată în comunicatul ministerului.

România continuă să fie un susţinător puternic al politicii porţilor deschise, salutând angajamentul şi dedicarea ţărilor aspirante. Oficiali de la Bucureşti au precizat că fiecare proces de extindere a NATO după Războiul Rece a adus valoarea adăugată Alianţei şi a contribuit la menţinerea importanţei organizaţiei.