România este la un pas de clubul bogaților. Secretar de stat: Suntem cea mai avansată țară. OCDE, cel mai important proiect al României

24 06. 2026
euro bani acte 657495857

Niculescu spune că anul acesta vom închide și ultimul dintre cele 25 de capitole de negociere, care acoperă aproape întreaga viață publică, iar apoi urmează votul țărilor membre. OCDE este un grup select din care fac parte 38 de state care, împreună, înseamnă 70% din comerțul mondial și 90% din investițiile de capital. Mai mult, OCDE a acordat asistență pentru un număr de peste 100 de state, în încercarea lor de a se reforma și a își crește competitivitatea.

În opinia secretarului de stat, pe lângă afluxurile de capital și o imagine mai bună a României, marele câștig va fi dobândirea unor mai bune abilități de guvernare, având în vedere experiența OCDE în acest domeniu. „Vor veni mai multe investiții, va fi mai multă credibilitate, dar cel mai important este accesul la o mai bună guvernare. OCDE este cea mai bună școală de guvernare. Două trei-țări analizează o altă țară și împărtășesc cele mai bune practici. Deci ești, pe rând, examinat și examinator.  Cel mai important pentru România va fi creșterea calității guvernării. Sunt unele țări din estul Europei care au aderat la OCDE și le-a ajutat să adere la UE. La noi se întâmplă invers, pentru că multe dintre criteriile de aderare la UE coincid cu cele din negocierile cu OCDE”, a declarat Luca Niculescu, la Conferința NewMoney.Talks: „Punctul de Inflexiune”, organizat de INSCOP, împreună cu revista NewMoney și Informat.ro.

Secretarul de stat a evitat să emită un  termen pentru aderare, însă a amintit că există deja informații publice în acest sens. România și-a propus în urmă cu 4 ani să adere la OCDE la finalului lui 2026.

” Așa cum a existat până acum consens pe acest subiect, sunt optimist că vom reuși să încheiem procesul cât mai curând. Termenul a fost deja avansat. Nu există termen din partea OCDE. Am primit o foaie de parcurs unde nu există un deadline. Unele țări au aderat în 3-4 ani, altele în 10-11. La noi, procesul este mult mai complex, pentru că până acum țările puteau adera cu teme încă neîncheiate. De acum nu se mai poate.”, a spus Niculescu.

El precizează că, din plutonul de 8 țări care se află acum în proces de negociere, România este cea mai avansată, cu 24 din 25 de capitole de negociere deja încheiate. Alături de România, mai vor să intre în OCDE Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Indonezia, Peru și Thailanda.

„Nu avem niciun domeniu din viața noastră publică care să nu fie acoperit de OCDE, mai puțin apărare și cultură. Deja se simt efectele procesului de aderare. România a implementat deja peste 100 de reforme în procesul de aderare la OCDE. Am închis 24 de comitete. Mai avem doar comitetul de comerț,care este unul dintre cele mai complexe. După ce trecem va urma votul Consiliului OCDE, adică adunarea ambasadorilor. Trebuie să fie unanimitate, apoi mai sunt unele chestiuni tehnice….Există un pact politic la care contribuie toate partidele. În Parlament există o comisie specială pentru aderare. Trec proiectele de lege care au legătură cu aderarea la OCDE. Unele au fost complexe, de exemplu legea pensiilor private sau legile privind conflictul de interese…Din cele opt țări, România este cea mai avansată. Mai avem un singur capitol până la aderare.”, a explicat secretarul de stat.

OCDE, pe scurt

OCDE este un for interguvernamental care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea şi evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creşterii economice, prosperității şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum și la nivel global, scrie pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

OCDE este continuatoarea fostei Organizații Europene pentru Cooperare Economică (OECE), fondată în 1948 pentru a pune în aplicare Planul Marshall, finanțat de SUA pentru reconstrucția continentului european după cel de-al Doilea Război Mondial. Convenția care a consfințit transformarea OECE în OCDE a fost semnată la 14 decembrie 1960 la Paris și a intrat în vigoare la 30 septembrie 1961.

Cei 38 de membri ai OCDE sunt state dezvoltate, deţinând cca. 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. Sediul organizației se află la Paris, Franța (https://www.oecd.org/about/).

Structura OCDE

Consiliul, format din reprezentanții statelor membre și ai Comisiei Europene la nivel de ambasador, se întrunește periodic cu scopul de a stabili, pe bază de consens, direcţiile şi obiectivele prioritare în activitatea organizației; o dată pe an Consiliul se reunește la nivel ministerial;

Peste 300 de formate de lucru la nivel de experţi în diferite domenii (investiţii, guvernanță corporativă, concurență, afaceri economice, mediu, educaţie, comerţ, agricultură, ocuparea forței de muncă și afaceri sociale etc.), care identifică şi dezbat cele mai bune practici în sectoare specifice;

Secretariatul este condus de un Secretar General (SG) al organizaţiei. Secretarul General prezidează reuniunile Consiliului, asigurând interfaţa între delegațiile naționale și Secretariat, şi coordonează activitatea Departamentelor sectoriale. Actualul Secretar General, Mathias Cormann, și-a preluat atribuțiile la 1 iunie 2021, pentru un mandat de cinci ani.

Organizaţia urmărește o consolidare permanentă a vocaţiei și expertizei sale globale prin cooperarea cu G7, G20, ONU, OMC şi alte organizaţii internaționale și regionale cu profil economic, precum şi a relevanței sale de „club al bunelor practici” în domeniul guvernanței economice.

AICI găsiți detalii despre extinderea OCDE și impunerile cu care vine la pachet această procedură.