România este pe ultimul loc în UE la cumpărături pe Internet – Eurostat

Economica.net
11 12. 2015
online_shop_18579400

Cel mai ridicat procent de cumpărători online s-a înregistrat în Marea Britanie (81% din totalul populaţiei între 16 şi 74 de ani), Danemarca (79%), Luxemburg (78%), Germania (73%), Olanda, Finlanda şi Suedia (toate cu 71%) iar cel mai scăzut nivel a fost în România (11%), Bulgaria (18%), Cipru (23%) şi Italia (26%), scrie Agerpres.

În 2015, cele mai multe cumpărături online au fost în domeniul vestimentar şi al articolelor sportive (60%), urmat de rezervarea vacanţelor şi a călătoriilor (52%), bunuri necesare în gospodării şi jucării (41%), bilete pentru evenimente (37%), achiziţionarea de cărţi, ziare şi reviste (33%).

În rândul statelor membre, cel mai ridicat procent al utilizatorilor de Internet care au efectuat achiziţii online în domeniul îmbrăcăminţii şi articolelor sportive s-a înregistrat în Marea Britanie (74%), Malta (72%) şi Bulgaria (71%) iar cele mai multe rezervări de vacanţe şi călătorii au fost în Danemarca (73%), Finlanda (70%) şi Suedia (69%).

Cel mai ridicat procent al utilizatorilor de Internet care au efectuat achiziţii online de bunuri necesare în gospodării şi jucării s-a înregistrat în Marea Britanie (61%), iar cele mai semnificative achiziţii online de cărţi, ziare şi reviste s-au înregistrat în Luxemburg (54%). În Danemarca (69%) şi Suedia (64%) s-a înregistrat cel mai ridicat procent al achiziţiilor de bilete pentru evenimente.

Comisia Europeană şi-a stabilit drept prioritate crearea unei pieţe digitale unice prin înlăturarea obstacolelor pentru cetăţeni şi întreprinderi. Datele publicate vineri de Eurostat arată că UE a depăşit obiectivul Agendei Digitale conform căruia 50% din cetăţeni vor comanda online bunuri sau servicii până în 2015.