„România este surâsul estului”, un documentar laudativ făcut de francezi

"România este surâsul estului", aşa se intitulează un documentar difuzat acum o săptămână de postul francez de televiziune France 5. Emisiunea, inclusă în seria "Escapade frumoase", a fost filmată în Bucureşti, Braşov, în munţii Carpaţi şi la Mamaia.
Economica.net - D, 30 oct. 2011, 15:21

În clipul de promovare a emisiunii, se poate observa cum prezentatorul Jérôme Pitorin, însoţit de ghidul român, se plimbă pe Calea Victoriei, după care admiră Palatul Parlamentului. Apoi, într-o localitate din munţii Carpaţi, realizaorul mănâncă alături de săteni şi admiră dansurile şi muzica din folclorul românesc. Mai mult, francezii încing chiar şi o partidă de table cu localnicii.

Ulterior, realizatorii documentarului ajung la Braşov, unde remarcă literele scrise ca la Hollywood, dar şi pe malul Mării Negre, la Mamaia. „Cred că putem să scăpăm puţin imaginea de ţară înapoiată”, se spune în clipul de promovare a emisiunii.

Te-ar mai putea interesa și
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-şi......
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), ...
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...