România este unul dintre cei mai mici producători de energie nucleară din UE

În anul 2020 cele 13 state membre ale Uniunii Europene cu capacităţi de producţie a energiei nucleare au generat în total 683.512 Gigavaţi oră de electricitate din surse nucleare, adică aproape 25% din producţia totală de electricitate a UE, arată datele publicate marţi de Eurostat.
AGERPRES - mar, 11 ian. 2022, 13:00
România este unul dintre cei mai mici producători de energie nucleară din UE

Cel mai mare producător de energie nucleară din UE a fost Franţa, responsabilă pentru 52% din producţia totală de energie nucleară a UE sau 353.833 Gigavaţi oră, urmată de Germania (9% sau 64.382 Gigavaţi oră), Spania (9% sau 58.299 Gigavaţi oră) şi Suedia (7% sau 49.198 Gigavaţi oră). Împreună aceste patru ţări au fost responsabile pentru mai mult de trei sferturi din cantitatea totală de electricitate generată în centralele nucleare din UE, scrie Agerpres.

În România, cele două reactoare de la Cernavodă au produs în 2020 o cantitate de 11.466 Gigavaţi oră de electricitate, adică mai puţin decât reactoarele nucleare din Slovacia (15.444 Gigavaţi oră), Ungaria (16.055 Gigavaţi oră), Bulgaria (16.626 Gigavaţi oră) şi Cehia (30.043 Gigavaţi oră). După acest indicator, România devansează doar Slovenia (6.363 Gigavaţi oră) şi Ţările de Jos (4.087 Gigavaţi oră).

Datele Eurostat mai arată că Franţa (67%) şi Slovacia (54%) sunt singurele state membre UE unde mai mult de jumătate din cantitatea totală de electricitate a fost produsă în centralele nucleare. În celelalte state membre cu centrale nucleare, ponderea energiei atomice în mixul energetic a fost de 41% în Ungaria, 41% în Bulgaria, 39% în Belgia, 38% în Slovenia, 37% în Cehia, 34% în Finlanda, 30% în Suedia, 22% în Spania, 21% în România, 11% în Germania şi 3% în Ţările de Jos.

La începutul lui 2020, cele 13 state membre UE cu capacităţi de producţie a energiei nucleare aveau operaţionale 109 reactoare. Pe parcursul anului 2020 trei reactoare nucleare au fost închise definitiv, două în Franţa şi unul în Suedia.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria părăsește „Coaliţia de Voinţă” a statelor care susțin Ucraina
Bulgaria părăsește „Coaliţia de Voinţă” a statelor care susțin Ucraina
Bulgaria s-a retras din "Coaliţia de Voinţă", ce reuneşte ţările europene care susţin Ucraina în războiul cu Rusia, decizie luată de noul premier bulgar Rumen Radev, care consideră că......
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion Hubix EF TLH, societatea de proiect constituită pentru dezvoltarea etapelor E și F ale ansamblului The Lake Home ...
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial ...