România îi cheamă pe americani să vadă frumusețile din ţara noastră. Care sunt cele mai importante destinaţii propuse pentru turiştii din SUA

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a desfăşurat, în perioada 13-19 octombrie, o vizită de informare pentru 9 companii de turism din Statele Unite ale Americii pentru promovarea României pe piaţa americană, printr-un tur intensiv axat pe explorarea unora dintre cele mai atractive obiective şi destinaţii turistice din ţară, a anunţat MEAT pe site-ul propriu.
AGERPRES - lun, 21 oct. 2024, 10:14
România îi cheamă pe americani să vadă frumusețile din ţara noastră. Care sunt cele mai importante destinaţii propuse pentru turiştii din SUA

„Traseul a pornit din Transilvania şi a inclus obiective turistice de excepţie, precum Salina Turda, Cetatea Alba Carolina şi Castelul Corvinilor, care evidenţiază atât istoria, cât şi frumuseţea naturală a regiunii. De asemenea, a fost promovat turismul balnear de tradiţie milenară, cu opriri la Geoagiu Băi, unde participanţii au explorat ruinele băilor romane de la Germisara şi cascada Clocota”, arată sursa citată de Agerpres.

Oraşele Cluj-Napoca, Sibiu şi Bucureşti au fost prezentate în calitate de destinaţii culturale, în timp ce castelele de pe Valea Prahovei au completat itinerariul.

MEAT îşi propune să consolideze poziţia României ca destinaţie de interes pentru această piaţă, în contextul unei creşteri globale a turismului post-pandemie, precizează ministerul.

„98,46 milioane de rezidenţi americani au călătorit în afara graniţelor SUA în anul 2023, dintre care 9,3 milioane au ales destinaţii europene. În plus, conform estimărilor Statista, cheltuielile turistice ale americanilor vor creşte de la 108,81 miliarde USD în 2024 la 422,26 miliarde USD până în 2034, această evoluţie fiind susţinută de puterea lor economică şi de flexibilitatea oferită de munca remote”, se menţionează în comunicatul MEAT.

România a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de turişti americani, de peste 25%, ajungând la 218.000 de vizitatori în 2023, faţă de 173.000 în 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Mai mult, în primele şase luni ale acestui an, SUA s-a clasat pe locul patru în topul ţărilor sursă pentru turismul românesc, devansând pieţe tradiţionale precum Franţa şi Spania.

La finalul vizitei de informare, cele 9 companii de turism americane, respectiv Downtown Travel, Panorama Travel, SKybird Travel, Up and AWay Travel, Voyzant, Road Scholar, ACIS, Grand Circle, Flight Centre USA, au avut o întâlnire la Bucureşti, în format B2B, cu tour operatori români. Turkish Airlines, în calitate de partener al iniţiativei, a asigurat transportul aerian pentru reprezentanţii americani.

 

Te-ar mai putea interesa și
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea în vigoare a unui tratat de liberă circulaţie între Spania şi......
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi debutează mâine, 16 iulie, la Bursa din Madrid. Oferta de acțiuni a fost suprasubscrisă de peste patru ori, relatează ...