România în Schengen – Austria s-a angajat să continue negocierile şi pentru deschiderea frontierelor terestre. Proiectul acordului juridic pentru aderarea maritimă şi aeriană se află la autorităţile de la Viena care nu ar avea obiecţii semnificative

28 12. 2023
austria 64756767567

După negocieri complicate, cele două ţări au ajuns la un acord de principiu cu Austria privind aderarea la Schengen pe cale aeriană şi maritimă pentru început, a spus Denkov, scrie Agerpres.

Aceste negocieri vor fi dublate de un sprijin substanţial din partea Comisiei Europene pentru a proteja frontierele externe ale UE cu Turcia şi Serbia, astfel încât să se reducă fluxul de migranţi ilegali în Europa, a adăugat şeful guvernului de la Sofia.

„Nu există informaţii potrivit cărora partea austriacă ar urma să aibă obiecţii semnificative la acest proiect de acord juridic privind aderarea maritimă şi aeriană”, spun sursele citate de Agerpres.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, pe 27 decembrie, că românii vor beneficia de avantajele spaţiului Schengen pe cale aeriană şi maritimă din luna martie a anului viitor.

„După 13 ani, în sfârşit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privinţă! Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spaţiului Schengen pe cale aeriană şi maritimă. Implicit, Portul Constanţa îşi va creşte exponenţial importanţa. De asemenea, sunt convins că în 2024 vom închide negocierile şi pentru frontiera terestră. La acest proiect naţional s-a muncit extrem de mult. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi şi în mod special colegilor mei din acest Guvern care au continuat demersurile chiar dacă anul trecut uşa Schengen părea complet închisă!”, a transmis Ciolacu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat miercuri că, în urmă cu câteva zile, a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage de la Viena şi Sofia privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024.