România, în top 10 ţări din UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă, în 2022 – date Eurostat

22 12. 2023
energie regenerabila 765845765843

În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată pondere a surselor de energie regenerabilă în consumul brut de electricitate în 2022 se înregistra în Suedia (66%), Finlanda (47,9%), Letonia (43,3%), Danemarca (41,6%), Estonia (38,5%), Portugalia (34,7%), Austria (33,8%), Lituania (29,6%), Croaţia (29,35%) şi România (24,14%). La polul opus se află Irlanda (13,1%), Malta (13,4%), Belgia (13,8%) şi Luxemburg (14,4%), scrie Agerpres.

În total, 17 din cele 27 state membre UE au raportat anul trecut ponderi sub media UE de 23%.

Directiva revizuită privind energia regenerabilă stabileşte pentru UE o pondere de 42,5% a energiei din surse regenerabile pentru anul 2030 (obiectivul fiind o creştere la 45%). Prin urmare, statele membre trebuie să-şi intensifice eforturile pentru îndeplinirea obiectivelor pentru 2030, fiind necesară majorarea ponderii surselor de energie regenerabilă în consumul brut de electricitate la nivelul UE cu aproape 20 pp.