România începe dezafectarea capacităţilor energetice care mai există doar pe hârtie, 8.000 MW. De ce nu s-a întâmplat până acum

“O să îmi asum decizia politică de ridicare a licenţelor pentru 8.000 MW. Companiile trebuiau să o facă până acum, dar nu au făcut-o. 24.000 MW, aceste cifre noi le trimitem an de an la Comisia Europeană, spunem că este o rezervă la care putem apela. Este păgubos”.

Declaraţia a fost făcută joi, la o conferinţă pe teme energetice, de secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vişan, cel care a recunoscut anterior, în premieră, ceea ce de fapt toată piaţa ştie: capacitatea reală de generare a energiei elctrice a României este mult mai mică decât cea raportată.

“Din cei 24.000 MW, 8.000 lipsesc. Aceasta este realitatea, generată de condiţii juridice, de finanţare, de condiţii de mediu, tehnice. Ei nu mai sunt, asta este realitatea de la care să plecăm în abordarea anului viitor.  Aceşti 8.000 de MW trebuie să dispară ca licenţiere, pentru a veni cu investiţii în plus, este obligatoriu acest proces şi îl vom începe după aprilie”, declarase anterior Vişan, la ZF Power Summit.

Declaraţia lui Vişan este destul de curajoasă pentru că, dacă acest proces de ridicare a licenţelor pentru grupuri energetice care doar apar în statistici fără să mai producă ceva va fi demarat, va avea costuri importante suplimentare pentru producătorii de energie şi chiar şi costuri politice.

Citeşte şi:

Cât ne mai amăgim că iarna carbunele ne ţine becul aprins? Cu importuri în vârf, a produs doar 18% din consum, unele grupuri au mers sub rezerva SEN

Specialiştii în energie contactaţi de noi spun de fapt ce înseamnă această ridicare de licenţă. În primul rând concedieri care trebuie operate de producătorii de energie electrică, care nu mai pot justifica tot personalul dacă scade puterea instalată. Iar producătorii care sunt în această situaţie sunt companii de stat, de unde şi potenţialele costuri politice.

În al doilea rând, este vorba despre costurile de mediu care pot fi foarte mari în cazul în care este vorba despre centrale întregi care nu mai funcţionează şi unde terenul trebuie ecologizat. Costurile de mediu trebuie plătite de companii şi, în ultimă instant, de acţionari, adică de stat dacă nu se găseşte vreun alt sistem.

Decidenţii politici s-au ferit până acum de această decizie, aşa că, pentru România, nu sunt făcute studii pentru a arăta costurile de dezafectare a grupurilor energetice. Însă, pentru a ne face o idee, merită amintite estimările de costuri ale Poloniei, ţară dependentă de producţia de energie electrică a centralelor pe cărbune. Polonia avea în plan închiderea de capacităţi de 5.800 MW în centralele pe cărbune, în perioada 2013-2018, iar costurile au fost estimate la circa 50 de milioane de dolari pe an, în această perioadă.