România, locul opt în rândul ţărilor mari producătoare de bere din UE

Economica.net
18 12. 2018
bere_70406300

Astfel, cu o producţie de 16,05 milioane de hectolitri (hl), România a succedat anul trecut Cehia, la doar un loc distanţă, reuşind să devanseze însă Italia.

„În ceea ce priveşte volumul consumului, cu 16,11 milioane hl, România a ocupat în 2017 locul al şaptelea, depăşind trei dintre ţările cu tradiţie în fabricarea şi consumul berii în Europa: Cehia, Austria şi Belgia”, se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte volumul importurilor de bere în România, acesta şi-a păstrat şi anul trecut ponderea de doar 3% din consumul intern, sectorul local al berii păstrându-şi nealterat caracterul său profund naţional.

„Marea Britanie rămâne ţara cu cea mai mare cantitate de bere importată, care atinge 10,06 milioane hl şi reprezintă cca. 23% din consumul intern, fiind urmată de Franţa, cu o cantitate importată de 7,69 milioane hl şi care are o pondere de cca. 35% în consumul intern, şi de Germania, cu o pondere a importurilor atingând cca. 8% din consum, ceea ce corespunde unei cantităţi importate de 6,74 milioane hl”, se arată în comunicatul citat de News.ro

Clasamentul european al ţărilor producătoare de bere este în continuare dominat de Germania, cu o producţie record de 93,01 milioane hl, dublă faţă de cea a ocupantelor umătoarelor două locuri, Marea Britanie, cu o producţie de 40,48 milioane hl, şi Polonia, cu 40,38 milioane hl.