România, locul patru în Europa la numărul de angajați în industria auto

04 10. 2021
Uzina Dacia mașini

Fiecare industrie își dorește să-și demonstreze importanța pentru o regiune sau un stat. Pe lângă imaginea pozitivă asigurată de titlul de „cel mai puternic”, deținerea celui mai mare număr de angajați dintr-o țară generează un interes crescut în mass-media și, desigur, o forță mai mare de negociere cu autoritățile statului.

Ei bine, din acest punct de vedere, economia românească este dominată autoritar de industria auto. Cel puțin asta arată datele Eurostat, preluate de ACEA. Conform celor mai noi statistici, nu mai puțin de 194.787 de persoane din România sunt angajate direct în industria auto. Această valoare poziționează țara pe locul patru din Uniunea Europeană, după Polonia (214.642 angajați), Franța (238.666 angajați) și Germania (919.002 angajați).

Deși pare greu de acceptat, state cu o producție de mașini mult mai mare decât a României, au mult mai puțin angajați în această industrie. De exemplu, în Spania, industria auto angajează direct doar 161.722 de persoane, în Italia nu mai mult de 177.908 persoane, iar în Cehia 181.487 persoane.

Mai important chiar, România ocupă primul loc din Europa dacă numărul de angajați din industria auto este raportat la cel total al persoanelor din industria prelucrătoare.

Așa cum arată LifeNews.ro, citând datele ACEA, 15,7% din totalul angajaților din industria prelucrătoare din România sunt implicați direct în sectorul auto incluzând aici atât producția de mașini cât și pe cea de componente pentru acestea. Singurul stat care se află la egalitate cu România în vârful clasamentului este Slovacia, tot cu 15,7% din totalul angajaților. Și asta în condițiile în care, media europeană este de 8,6%.

Pentru a înțelege cât de importantă este industria auto în România trebuie spus că, prin comparație, procentul de angajați în industria auto din tot sectorul de prelucrare atinge, în Germania, doar 11,3%, în Cehia 13,7%, în Spania 8%, iar în Italia 4,7%.

Din nefericire, România se află mult mai jos în clasamentul producției de vehicule complete. Astfel, cu 437.628 de unități asamblate, România se află mult în urma unor state precum Ungaria (433.067 de unități), Polonia (450.534 de unități) sau Italia (796.876 de unități), ca să nu mai vorbim de statele cu milioane de vehicule asamblate ca Franța, Cehia, Spania sau Germania.

Producem cele mai puține mașini

În acest context, cu o forță de muncă mare dar angajată în special în zona industriei de componente, și o producție de mașini redusă, România ocupă ultimul loc din Uniunea Europeană la raportul dintre numărul angajați și vehiculele produse. Astfel, în timp ce un angajat în industria auto din România produce 2,5 mașini, media din UE este de 7,4 mașini / angajat.

Liderii clasamentului realizat după numărul de mașini produse de fiecare angajat direct în industria auto sunt slovacii (12,8 mașini/angajat), slovenii (13,2 mașini / angajat) și spaniolii (18 mașini / angajat).

Din nefericire, deși o valoare a producției generate de fiecare angajat ar fi fost un indicator mult mai relevant, acesta nu se regăsește în datele consultate.