România menţine anul 2015 drept ţintă pentru aderarea la zona euro

România menţine anul 2015 drept ţintă pentru aderarea la zona euro şi se va concentra pentru a păstra nivelul deficitului, al datoriei publice şi al inflaţiei în limitele stabilite conform prevederilor europene pentru îndeplinirea acestui obiectiv, a declarat premierul Emil Boc după reuniunea Comitetului interministerial pentru trecerea României la euro, la care a luat parte şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 16:38

„România menţine anul 2015 drept ţintă pentru aderarea la zona euro. În această privinţă, România se mişcă în direcţia corectă privind deficitul, nivelul datoriei publice şi, de asemenea, nivelul inflaţiei respectă criteriile de aderare în 2015 la zona euro. Pentru a atinge ţinta aderării la euro în 2015, trebuie să muncim şi să menţinem în fiecare an deficitul, nivelul datoriei publice şi inflaţia conform prevederilor europene. Inflaţia coboară, în prezent, lună după lună şi ajungem la nivelul nordului Uniunii Europene”, a spus Emil Boc într-o întrevedere cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum.

Într-un comunicat transmis ulterior, Guvernul arată că menţinerea ţintei de aderare la euro pentru anul 2015 „are un efect de armonizare şi disciplinare” a politicilor macroeconomice, iar îndeplinirea criteriilor pentru adoptarea euro este un indicator esenţial de evaluare atât pentru Comisia Europeană, cât şi pentru pieţele internaţionale.

„În acest sens, momentul adoptării euro depinde de dezvoltările de pe plan european şi mondial, coerenţa politicilor macroeconomice interne şi implementarea reformelor structurale fiind imperios necesare”, se arată în comunicat.

Reuniunile comitetului interministerial vor fi organizate trimestrial, următoarea întânire urmând să fie găzduită de Guvern.

Guvernul şi Banca Naţională au decis, la începutul lunii mai, să menţină anul 2015 ca obiectiv de aderare la zona euro, ceea ce tehnic nu înseamnă, neapărat, 1 ianuarie. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a spus la acea dată politicienilor din coaliţia de guvernământ că cel mai potrivit ar fi ca moneda naţională să circule în paralel cu euro până în decembrie 2015.

Isărescu a apreciat că schimbarea ţintei de aderare la zona euro ar fi încurajat politicienii să spună că mai este timp pentru reforme şi să amâne aplicarea lor.

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, declara la rândul său că românii sunt „admirabil de nepregătiţi” pentru adoptarea euro, dar că amânarea nu este o rezolvare.

Te-ar mai putea interesa și
Se strică vremea în Bucureşti în următoarele zile – prognoză ANM
Se strică vremea în Bucureşti în următoarele zile – prognoză ANM
Vremea va deveni din ce în ce mai rece, la nivelul Municipiului Bucureşti, în cursul următoarelor zile, valorile termice vor ajunge să se situeze sub normele perioadei, se arată în prognoza......
Gigantul german BASF, cu afaceri în agricultură, angajează 50 de persoane la București. Vrea să se listeze la Bursă
Gigantul german BASF, cu afaceri în agricultură, angajează 50 de persoane la București. Vrea să se listeze la Bursă
Cel mai mare producător de chimicale din lume, BASF Agricultural Solutions, își face hub la București unde recrutează ...
Academia Română – Alegeri pentru o nouă conducere. Care sunt candidaţii
Academia Română – Alegeri pentru o nouă conducere. Care sunt candidaţii
Academicienii Marius Andruh şi Mircea Dumitru, vicepreşedinţi ai Academiei Române, vor candida marţi pentru funcţia ...
Consiliul Concurenței avertizează asupra declarațiilor care anunță creșteri de prețuri în contextul crizei energetice: “denaturează concurența, putem da sancțiuni”
Consiliul Concurenței avertizează asupra declarațiilor care anunță creșteri de prețuri în contextul crizei energetice: ...
Consiliul Concurenţei atrage atenţia că fiecare companie trebuie să îşi stabilească independent politica comercială, ...