România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2

16 10. 2026
co2

Şeful statului a fost întrebat de jurnalişti la finalul Consiliului European care este poziţia României cu privire la sistemul ETS2, sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii, dacă susţine amânarea acestui sistem şi dacă s-au discutat măsuri concrete pentru micşorarea facturilor la energie, scrie Agerpres.

„ETS2, vă aduc aminte că a fost o discuţie, dacă nu mă înşel, în toamna anului trecut, în care România împreună cu multe state a solicitat amânarea punerii în practică a mecanismului ETS2, adică o taxare pe emisii pentru anumite categorii economice şi cu redirecţionarea respectivilor bani pentru investiţii în energie mai curată, în perspectiva mediului.

Noi am solicitat, şi prin poziţiile noastre comune, în negociere cu Comisia, am reuşit amânarea implementării din 2027 în 2028. Deci evident că suntem coerenţi şi în special în perioada asta de criză energetică ne dorim ca ETS2, în primul rând, să discutăm asupra lui şi dacă vom decide că îl vom pune în aplicare, momentul să fie cât mai îndepărtat.

În rest, pe preţurile la energie, bineînţeles că sunt măsuri pe termen mediu şi lung pe care mulţi dintre noi le solicităm să fie incluse în bugetul pe 2028-2034”, a răspuns preşedintele Nicuşor Dan, citat de Sgerpres

Începând cu anul 2027, ar fi trebuit să în vigoare în statele Uniunii Europene mecanismul obligatoriu ETS 2, de taxare obligatorie a emisiilor de carbon ale sectorului auto și al încălzirii rezidențiale. Cu alte cuvinte, va fi inclusă o taxa de carbon – acum nu există – în prețul carburanților auto și în factura de gaze.

Atât furnizorii de carburanți cât și cei de gaze livrate consumatorilor finali pentru încălzire vor fi obligați să cumpere aceste noi certificate de carbon, iar contravaloarea lor va fi inclusă în prețul de vânzare către clienții finali. Intrarea în vigoare a fost amânată pentru 2028.