România pe ultimul loc în UE după ponderea angajaţilor în domeniul culturii

Economica.net
06 07. 2016
muzeul_colectiilor_64297600

În 2014, cel mai mare grad de ocupare în domeniul culturii se înregistra în Luxemburg (5,2% din numărul total al persoanelor angajate), Suedia (4,1%), Finlanda şi Olanda ambele cu 3,9% şi Danemarca (3,8%). La polul opus, cel mai mic grad de ocupare în domeniul culturii se înregistra în România (1,1% din numărul total al persoanelor angajate), Slovacia (2%), Bulgaria (2,1%), Portugalia (2,2%), Grecia (2,3%) şi Cipru (2,4%).

În toate statele membre, ponderea persoanelor cu studii universitare era mult mai mare în domeniul culturii decât la nivel general. La nivelul UE 60% din angajaţii din domeniul culturii aveau studii universitare, aproape dublu faţă de 33% la nivel general. În România, 47% din angajaţii din domeniul culturii aveau studii universitare, mai mult decât dublu faţă de 18% la nivel general.

De asemenea, în majoritatea statelor membre, ponderea femeilor angajate în domeniul culturii era mai mare decât ponderea femeilor angajate la nivel total, în special în ţările baltice, Bulgaria, Polonia, Croaţia şi România (52% faţă de 47% la nivelul UE).