România prelungeşte un acord cu Republica Moldova pentru controlul coordonat la vama Galaţi – Giurgiuleşti

14 08. 2026
vama galati giurgiulesti moldova 454365

Conform unui comunicat al Executivului, memorandumul stipulează prelungirea, pentru o perioadă de 12 luni, în intervalul 24 august 2026 – 24 august 2027, a valabilităţii Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Galaţi (România) – Giurgiuleşti (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în ţara noastră, semnat la 20 noiembrie 2024 la Bucureşti, scrie Agerpres.

Prelungirea acordului se face în baza evaluării în comun a rezultatelor sistemului de control efectuate de către autorităţile de frontieră şi vamale ale din cele două ţări.

„Menţinerea controlului coordonat la P.T.F. Galaţi (România) – Giurgiuleşti (Republica Moldova) va permite continuarea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii cu finanţări UE, astfel încât, într-o etapă ulterioară, să fie implementat controlul coordonat bidirecţional, ţinând cont de viziunea Comisiei Europene, potrivit căreia aceasta este o etapă superioară a măsurilor de fluidizare a traficului. De asemenea, implementarea Acordului este relevantă inclusiv din perspectiva accelerării procesului de aderare a Republicii Moldova la UE, întrucât dezvoltarea unor mecanisme de cooperare operaţională în domeniul managementului frontierelor, precum controlul coordonat, contribuie la alinierea la practicile şi standardele europene în materie de gestionare a frontierelor”, a subliniat Guvernul.