România rămâne fără curent. Stare de urgenţă în sistemul energetic UPDATE

Transelectrica a primit avizul autorităţilor de a restricţiona sau opri exporturile, timp de două săptămâni. De asemenea, unii consumatori de electricitate ar putea fi restricţionaţi.
Mihai Nicuţ - lun, 13 feb. 2012, 12:13

UPDATE 15.40 Consumul creşte, nu există rezerve suficiente de capacitate

La ora 14,20, consumul de electricitate era de 8.696 MW, iar producţia de 8.861 MW, potrivit datelor în timp real de la Dispeceratul Energetic Naţional Cel mai mult se produce în termocentralele pe cărbune (3.748 MW), urmate de termocentralele pe gaze (1.627 MW). Abia pe locul al treilea vine producţia de electricitate din surse hidro, 1.550 MW, în condiţiile în care Hidroelectrica asigură, în condiţii normale, mai mult de un sfert din producţia naţională de electricitate. 165 MW mergeau la export, la acea oră.
În ultimele zile, consumul de electricitate a atins niveluri record pentru ultimii 20 de ani, ajungându-se la nivelurile din perioada communistă. Azi dimineaţă, puterea orară a depăşit 9.000 MW. Potrivit unor declaraţii recente ale unor oficiali apropiaţi situaţiei, sistemul energetic naţional poate fi pus în pericol dacă la un grup mare are loc acum o avarie, pentru că nu există rezerve suficiente de capacitate disponibilă.

În perioada 16-29 februarie, operatorul sistemului naţional de transport al energiei electrice Transelectrica poate interveni pentru a regla sistemul energetic naţional, afectat de condiţiile meteo, potrivit unui proiect de act normativ semnat de premierul Mihai Răzvan Ungureanu. În proiectul de hotărâre de Guvern se vorbeşte despre “elemente (care-n.red.) vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare”

Iată prevederile actului normativ, aflat încă la nivel de proiect.

“În perioada 16-29 februarie 2012, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în calitate de operatorul de transport şi de sistem, poate adopta în regim de urgenţă următoarele măsuri de siguranţă:

a) Limitează sau sistează livrările de energie electrică la export prin limitarea capacităţilor de interconexiune conform unei proceduri avizate de ANRE. Se exceptează de la aceste măsuri exportul de energie electrică aferent tranzitelor, notificate conform prevederilor legale ;

b) pune în aplicare prevederile Normativului  de limitare a consumului de energie electrica in situatii critice in SEN, potrivit procedurilor proprii.

Potrivit notei de findamentare a hotărârii de Guvern, situaţia actuală din Sistemul Energetic Naţional (SEN) se caracterizează printr-un deficit substanţial de energie electrică. Principalele cauze: seceta care nu permite o producţie normală la Hidroelectrica, dificulatatea aprovizionării cu cărbune a termocentralelor, din cauza gerului şi a viscolului, dificultatea asigurării necesarului de gaze şi dificultatea utilizăii păcurii, tot din cauza frigului.

 

Pe lângă limitarea exporturilor (circa 200 MW în aceste momente), poate fi limitat consumul unor consumatori industriali mari, potrivit acelui normativ. Oficialii Transelectrica nu au fost de găsit pentru a explica unde va fi restricţionat consumul de energie electrică.
Ministerul Economiei va da mâine explicaţii.

De asemenea, Ministerul Economiei  a anunțat că  marți, la ora 16.00, va susține o conferinţă de presă cu tema alimentării cu energie electrică şi gaze naturale a consumatorilor.

Conferinţa va fi susţinută de directorul general al companiei Electrica SA, Ioan Folescu, şi de şeful Direcţiei de operare a pieţei de gaze din cadrul Transgaz Mediaş, Marius Stroia.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Legendarele ghete de baschet Nike Kobe 6 „Grinch”, purtate de Kobe Bryant în meciul de Crăciun din 2010 împotriva echipei Miami Heat a lui LeBron James, au fost scoase la licitaţie....
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț cu 20% – 30% nu sunt justificate
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț ...
Patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă la preţuri cu 12% ...
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Industria de procesare a cărnii din România s-a confruntat în 2025 cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ...
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk, deja cel mai bogat om de pe planetă, a obţinut vineri un nou câştig enorm, după ce Curtea Supremă din Delaware ...