România/Schengen – Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea la Schengen este „foarte pozitiv”, conform unor surse guvernamentale

Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea la Schengen care urmează să fie prezentat miercuri la Bruxelles este unul 'foarte pozitiv' pentru România, au declarat, marţi, surse guvernamentale.
AGERPRES - mar, 25 oct. 2022, 15:16
România/Schengen - Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea la Schengen este

Sursele citate au precizat că Olanda nu şi-a trimis experţi, invocând faptul că această misiune ‘nu a fost suficient de largă’, scrie Agerpres.

„Raportul este foarte pozitiv pentru România. (…) Olanda nu a trimis experţi la misiunea voluntară, susţinând că nu a fost suficient de largă, nu a cuprins mai multe domenii”, au afirmat sursele oficiale.

România a propus Olandei o misiune separată suplimentară. Potrivit surselor citate, Olanda nu a răspuns până în prezent acestei invitaţii. De asemenea, ministrul de Interne din România a convenit cu omologul său olandez o vizită la Haga, urmând să fie stabilită data când va avea loc.

Sursele citate au precizat că referirea la crima organizată din rezoluţia adoptată de Parlamentul de la Haga cu privire la Schengen se referă la Bulgaria.

„Dacă decizia privind aderarea la Schengen se ia în decembrie, intrarea în spaţiul de liberă circulaţie cu aeroporturile se va întâmpla în martie”, au menţionat sursele citate.

Problema Olandei în chestiunea Schengen este de politică internă, urmând ca în această ţară să fie organizate alegeri, mai susţin sursele.

Experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre vor prezenta, miercuri, la Bruxelles, Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen, raportul şi concluziile lor privind misiunea de evaluare Schengen din România şi Bulgaria, iar Consiliul trebuie să facă apoi paşii necesari pentru ca cele două ţări, alături de Croaţia, să adere pe deplin la spaţiul de liberă circulaţie, a declarat, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru afaceri interne, migraţie şi securitate internă, Anitta Hipper.

„După vizita misiunii voluntare de evaluare în România şi Bulgaria (care s-a încheiat pe 15 octombrie), experţii principali ai Comisiei şi ai statelor membre îşi vor prezenta raportul şi concluziile Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen pe 26 octombrie. A venit timpul ca, acum, Consiliul să continue acest demers şi să facă paşii necesari pentru ca aceste ţări să adere pe deplin la zona Schengen”, a declarat Anitta Hipper, într-un e-mail remis, luni, AGERPRES.

Chestiunea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen ar putea fi inclusă pe agenda Consiliului JAI din 8-9 decembrie 2022. Decizia finală cu privire la extinderea spaţiului Schengen este luată în unanimitate de membrii UE care fac parte din acest spaţiu de liberă circulaţie. În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...