România şi alte 13 state membre sau partenere NATO vor achiziţiona în comun sisteme de apărare aeriană

13 10. 2022
patriot 2

Ceremonia de semnare a European Skyshield Initiative (ESSI) a avut loc la sediul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles, scrie Agerpres.

Ţările participante sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, Norvegia, Regatul Unit, România, Slovacia, Slovenia, Ţările de Jos şi Ungaria.

Potrivit DPA, cancelarul german Olaf Scholz a anunţat proiectul la finalul lunii august, când a evocat un ”plus de securitate pentru toată Europa”. El a spus că un sistem european de apărare aeriană ar fi mai eficient decât cazul în care fiecare ţară şi-ar construi propriul sistem de apărare aeriană, unul scump şi de complexitate ridicată.

Scholz a adăugat cu acel prilej că Germania va investi masiv în apărarea aeriană în următorii ani, într-o manieră care le oferă statelor din apropiere posibilitatea de a participa de la început. El a menţionat în special Ţările de Jos, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Republica Cehă, Slovacia şi ţările scandinave.