România şi tragedia greacă: Exporturile şi investiţiile străine, în pericol. Ratingul de ţară şi băncile sunt în siguranţă

Europa aşteaptă ca pe ace deznodământul bătăliei zgomotoase de la Bruxelles între Grecia şi creditorii săi. În balanţă sunt soarta Greciei, a euro şi a proiectului european, girat cu entuziasm şi de România prin aderarea la UE şi angajamentul de a trece, la un moment dat, la moneda unică. În încercarea de înţelege pericolul la care ar fi expusă România în eventualitatea ieşirii Greciei din euro, ECONOMICA.NET a vorbit cu analistul Mathias Angonin de la Moody's, una dintre cele trei mari agenţii de rating.
Economica.net - mie, 24 iun. 2015, 21:01
România şi tragedia greacă: Exporturile şi investiţiile străine, în pericol. Ratingul de ţară şi băncile sunt în siguranţă

În timp ce scenariile de groază şi titlurile alarmiste din presă ar putea fi justificate în ţările din zona euro, în special în sudul Europei, vulnerabilitatea României la criza din Grecia este mai degrabă moderată. Am putea spune că ne salvează leul, sau, mai precis, faptul că nu am trecut încă la euro.

„Dintre statele est-europene, cele mai expuse la scenariul ieşirii Greciei din euro sunt ţările care au adoptat deja moneda unică, în special Slovacia şi Slovenia, care au acordat împrumuturi bilaterale ţării în cadrul programului de ajutor extern convenit în 2010”, comentează pentru ECONOMICA.NET Mathias Angonin, analist principal pe România la Moody’s, una dintre cele trei mari agenţii de rating care pot influenţa decisiv opinia investitorilor străini despre România şi costurile de finanţare, mai pe româneşte dobânzile, plătite de statul român, de băncile şi de companiile de la noi atunci când se împrumută.

Exporturile către Europa şi investiţiile străine directe, vulnerabile la Grexit

Astfel, ţările est-europene care nu au trecut la euro sunt mai puţin vulnerabile la undele de şoc care ar fi propagate pe pieţele financiare de ieşirea Greciei din zona euro. Perspectiva Grexitului nu este scenariul de bază al Moody’s – cu alte cuvinte, agenţia de rating consideră, în evaluările sale, că ieşirea Greciei din euro nu este iminentă, nu reprezintă scenariul cu cele mai mari şanse să devină realitate.

„România, asemenea Bulgariei, are o expunere moderată la un exit al Greciei: exporturile României către Grecia au fost echivalente, în 2014, cu 3,1% din PIB, mai puţin decât în cazul Bulgariei – 3,5% din PIB. Acestea fiind zise, o ieşire a Greciei ar afecta încrederea consumatorilor şi creşterea economică din ţările Eurozonei, influenţând indirect exporturile României şi investiţiile străine directe”, continuă analistul Moody’s.

Mai vrem în Euro?

Pe de altă parte, politica monetară a României depinde în tot mai mare măsură de politica monetară din zona euro, stabilită de la Frankfurt de către Banca Centrală Europeană, iar Banca Naţională a României a menţinut la un nivel redus diferenţa dintre dobânda de politică monetară locală şi cea practicată în zona euro de BCE, remarcă el.

Astfel, impactul negativ al Grexitului asupra perspectivelor de creştere economică din zona euro ar putea determina BCE să menţină dobânzile la un nivel foarte scăzut pentru o perioadă mai îndelungată, tendinţă care ar putea influenţa şi politica monetară a României. Având în vedere toate acestea, în eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro, probabilitatea ca România să obţină o reducere a costurilor de finanţare odată cu adoptarea monedei euro scade, iar costurile financiare asociate efortului de a asigura supravieţuirea monedei unice reduc atractivitatea aderării la uniunea monetară.

Ratingul va rezista

Totuşi, Ratingul de ţară al României, în prezent „Baa3” din partea Moody’s, este în siguranţă în eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro, chiar în pofida impactului negativ pe care un astfel de scenario l-ar avea asupra exporturilor către Europa şi investiţiilor străine atrase de economia românească.

„Considerăm că în pofida consecinţelor negative asupra exporturilor şi investiţiilor, ratingul actual al României (Baa3) ar da dovadă de rezilienţă la un scenariu de Grexit”, notează Mathias Angonin, întrebat dacă ratingul de credit al României ar putea fi afectat de criza greacă.

Băncile sunt bine, dar ar avea nevoie de sprijin

Prezenţa semnificativă a băncilor greceşti în România nu reprezintă un motiv serios de îngrijorare, consideră analistul Moody’s, în principal deoarece subsidiarele locale sunt încorporate în România şi sunt supravegheate şi reglementate de BNR şi autorităţile române, nefiind sucursale ale băncilor-mamă.

Agenţia de rating anticipează că, în cazul unei crize bancare în Grecia, încrederea în băncile cu capital grecesc din Europa de Est ar fi afectată, însă pericolul este minim deoarece autorităţile monetare (băncile centrale) din aceste ţări dispun de resurse pentru a sprijini bănci solvabile în caz de necesitate.

România are ratingul de credit „Baa3” de la Moody’s, „BBB-” din partea Fitch, respectiv „BBB-” de la Standard & Poor’s, toate cu perspectivă stabilă, în categoria „investment grade”, de încredere pentru investiţii pe termen lung.

Legăturile economice dintre România şi Grecia

Pe lângă exporturile româneşti către Grecia, de 3,1% din PIB în 2014, aproximativ 13% din activele sistemului bancar din România sunt controlate de bănci cu capital grecesc.

Bancpost (controlată de Eurobank Ergasias), Alpha Bank, Piraeus Bank şi Banca Românească (din grupul National Bank of Greece) au în România active în valoare totală de circa 9 miliarde de euro, peste 7.100 de angajaţi şi 534 de sucursale, potrivit calculelor ECONOMICA.NET bazate pe cele mai recente raportări financiare ale celor patru grupuri bancare. Potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaţionale, „banca băncilor centrale”, băncile greceşti au o expunere de peste 15 miliarde de dolari pe România, la sfârşitul anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul a numit noi membri în plenul Consiliului Concurenței
Parlamentul a numit noi membri în plenul Consiliului Concurenței
Parlamentul a numit noi membri în plenul Consiliului Concurenței, care se alătură președintelui autorității, Bogdan Chirițoiu, și vicepreședintelui Dan Pascu, informează instituția prin......
O nouă autostradă: CNAIR a transmis către ANAP documentația pentru contractul de construire a Alternativei Techirghiol
O nouă autostradă: CNAIR a transmis către ANAP documentația pentru contractul de construire a Alternativei Techirghiol
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis astăzi către Agenţia Naţională pentru Achiziţii ...
„Vânzarea de mai” s-ar putea sa fi început în aprilie
„Vânzarea de mai” s-ar putea sa fi început în aprilie
Se pare că sezonul slab al acțiunilor a apărut mai devreme în acest an. Suntem încă în aprilie, în timp ce o faimoasă ...
Hisky le oferă reduceri la biletele de avion românilor care își reînnoiesc viza pentru Statele Unite ale Americii
Hisky le oferă reduceri la biletele de avion românilor care își reînnoiesc viza pentru Statele Unite ale Americii
Transportatorul aerian HiSky anunță că se alătură campaniei de includere a țării noastre în programul Visa Waiver, ...