România, singura piață unde lanțul de jucării Jumbo stagnează. Compania pregătește o nouă deschidere și noi formate de magazin

Vânzările din România ale retailerului grec de jucări și articole pentru casă Jumbo au stagnat în luna august la nivelul lui august 2025, în contextul în care Grecia, Cipru și Bulgaria au avut creșteri între 9 și 17%. Compania își continuă însă expansiunea e plan local, următoarea inaugurare fiind programată pentru octombrie 2026.
Alina Stanciu - vin, 04 sept. 2026, 22:17
România, singura piață unde lanțul de jucării Jumbo stagnează. Compania pregătește o nouă deschidere și noi formate de magazin

Cele 20 de unități  Jumbo și magazinul online cu același nume au generat în luna august vânzări similare cu cele din perioada similară lui 2025, România fiind singura țară din grup cu vânzări stagnante, potrivit datelor companiei analizate de Economica. Așadar, pentru primele opt luni ale anului, vânzările au scăzut cu aproximativ 5% an la an, mai ales pe fondul majorării cotei de TVA de la 19% la 21%, începând cu august anul trecut. Aceasta deși compania a absorbit costul suplimentar în loc să îl transfere în prețurile de vânzare. „Din luna august 2025, vânzările sunt comparate cu o bază mai favorabilă, un efect care fusese deja inclus în bugetul de vânzări al grupului pentru anul 2026”, explică retailerul.

Spre comparație, în Grecia, vânzările nete ale societății-mamă (excluzând tranzacțiile intragrup) au crescut cu aproximativ 11% an la an în august și cu 8% în primele opt luni ale anului, în Cipru vânzările au crescut cu 9% în august și cu 6% în primele opt luni, în timp ce în Bulgaria creșterea a fost de 17% în august și de 14% în primele opt luni.

 

Continuă expansiunea, în ciuda dinamicii negative

În momentul de față Jumbo operează o rețea de 10 hipermarketuri în Bulgaria, 53 în Grecia, 20 în România  și șase în Cipru și se pregătește de o nouă inaugurare în România.

Mai exact, compania va inaugura la sfârșitul lui octombrie un hipermarket în Baia Mare construit pe amplasamentul fostei fabrici de textile Habitex, pe care a cumpărat-o.

Totodată, Jumbo va testa în România un nou concept de magazin, de tip “pop-up”. Acestea vor fi amplasate în mari centre comerciale și vor avea o suprafață medie de aproximativ  9.000 de metri pătrați.

Primul astfel de magazin va fi deschis în Iași până la finele anului, unde funcționează deja un hipermarket Jumbo, servind ca implementare-pilot a modelului la nivelul grupului.

 

Creștere de 9% la nivel de grup

La nivel de grup, trendul pozitiv  din luna iulie a continuat și în august 2026, vânzările Jumbo înregistrând o creștere de aproximativ 9% față de perioada similară a anului trecut. Astfel, în primele opt luni ale anului, Jumbo a vândut cu 5,8% mai mult decât în aceeași perioadă a lui 2025, peste ținta de 5% stabilită de conducere pentru întregul an.

Cu toate acestea, managementul  își menține estimările privind o creștere a vânzărilor de aproximativ 5% an la an în 2026 și un profit net de 310–320 de milioane de euro, reflectând atât contribuția semnificativă a ultimelor patru luni la vânzările pe întregul an, cât și incertitudinea continuă din mediul global. „Tensiunile în desfășurare din Orientul Mijlociu continuă să alimenteze volatilitatea prețurilor la energie și a costurilor de transport. În acest context, grupul rămâne ferm dedicat strategiei sale, punând un accent clar pe menținerea unor prețuri competitive și pe protejarea puterii de cumpărare a consumatorilor”, anunță retailerul.

Jumbo operează o rețea de 10 hipermarketuri în Bulgaria. Cele mai multe magazine se află în Grecia (53), urmată de România (20), Bulgaria și Cipru (șase magazine).

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva ...
Bulgaria va încerca să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale şi civile în Marea Neagră, a anunţat premierul bulgar Rumen Radev la......
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ...
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților ...