România trebuie să-şi reorienteze exporturile către pieţe din afara UE,pierdute în ultimii 20 de ani

Economica.net
26 09. 2012
euro_bancnote_2_42590800_83329500

„În cazul în care continuăm să exportăm direct în Europa va merge tot mai prost, trebuie să ne gândim la exporturi extra-UE şi să găsim alte pieţe importante”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, economistul-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.

El a arătat că, dacă în anul 1991 ponderea exporturilor României către Uniunea Europeană era de 44,3%, în 2011 aceasta a crescut la 71,1%, în timp ce exporturile către ţările din fosta Uniune Sovietică şi-au diminuat ponderea de la 23% la 6%, iar pentru ţările arabe de la 4% la 2%.

Dumitru a explicat că România ar putea recupera aceste pieţe printr-un parteneriat prin care să promoveze produsele lor pe piaţa românească, în schimbul accesului pe pieţele lor.

Opinia lui Dumitru este susţinută şi de economistul-şef al Garanti Bank, Rozalia Pal, care apreciază că România ar trebui să se orienteze spre zone precum China sau Statele Unite ale Americii, identificând un potenţial de creştere din partea pieţelor externe.

„Dorim orientarea de creştere spre cerere externă, dar există cerere în condiţiile în care depindem 70% de UE? În momentul de faţă nu ne ajută zona euro pentru comerţ, trebuie să ne orientăm către pieţe din afara Uniunii Europene”, a spus Pal.