România va beneficia de asistenţă tehnică din partea BERD în elaborarea strategiei energetice naţionale

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) va oferi asistenţă tehnică Departamentului pentru Energie pentru elaborarea strategiei energetice naţionale, potrivit unui comunicat al Departamentului, remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 25 mart. 2014, 13:38
România va beneficia de asistenţă tehnică din partea BERD în elaborarea strategiei energetice naţionale

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a avut, marţi, la Bucureşti, o întâlnire cu o delegaţie condusă de Riccardo Puliti, director general pentru Energie şi Resurse Naturale al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pe subiecte energetice, de interes pentru ambele părţi. La întâlnire a participat, de asemenea, şi James Hyslop, directorul pentru România din cadrul BERD.

‘În urma întâlnirii, oficialii au stabilit că România va beneficia de asistenţă tehnică din partea BERD în elaborarea strategiei energetice naţionale. Cele două părţi au mai discutat şi despre politica Guvernului în domeniul regenerabilelor, precum şi despre proiectele României de interconectare în domeniile gazelor naturale şi energiei electrice’, se arată în comunicat.

Oficialii BERD au mai fost interesaţi şi de situaţia listării companiilor de stat Electrica şi Complexul Energetic Oltenia.

‘Reprezentanţii BERD împărtăşesc principiile şi viziunea ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, privind dezvoltarea coridorului Nord – Sud de gaze naturale’, mai spune comunicatul Departamentului.

Duminică, la Realitatea TV, Nicolescu a spus că un prim draft al strategiei energetice a României ar putea fi lansat spre dezbatere publică în septembrie-octombrie.

‘Este unul dintre lucrurile pe care mi le-am asumat şi am încep deja să lucrăm. Am lansat o dezbatere publică cu zece întrebări strategice extrem de importante: cum va fi consumul în următorii 10-20 de ani, cum va ajuta sectorul energetic la reindustrializarea ţării sau la menţinerea locurilor de muncă, la menţinerea competitivităţii industriei româneşti. Una dintre problemele ce mă preocupă este cum se va încălzi şi care e strategia României în privinţa încălzirii populaţiei. Este o primă etapă din acest proces şi mă bucură enorm că oamenii, fie că sunt oameni simpli, fie că sunt asociaţii profesionale, fie că sunt reprezentanţi ai consumatorilor, au început să reacţioneze. Este o strategie pe care eu o doresc adoptată şi aprobată de toate forţele politice, pentru că va fi un proiect pe termen lung, care trebuie să aibă o aprobare politică, ţine de siguranţa naţională. Independenţa sau securitatea energetică vor juca un rol cheie. Mi-aş dori să fiu gata să ofer spre dezbatere un prim draft al acestei strategii energetice în şase luni de la învestirea mea ca ministru al Energiei, deci undeva în septembrie-octombrie’, a explicat Răzvan Nicolescu.

Departamentul pentru Energie a demarat pe 12 martie consultarea publică în vederea elaborării noii strategii energetice a României, astfel încât aplicabilitatea noii strategii să aibă loc în intervalul 2014 – 2035.

‘În conformitate cu programul de guvernare, Departamentul pentru Energie îşi propune să accelereze procesul de elaborare a strategiei energetice a României, astfel încât aplicabilitatea noii strategii să aibă loc în intervalul 2014 – 2035. În cadrul acestui proces, Departamentul pentru Energie doreşte iniţierea şi susţinerea unui dialog cu reprezentanţii consumatorilor, producătorilor şi ai altor operatori din industria energetică, precum şi cu reprezentanţii mediului academic, ai societăţii civile, ai autorităţilor publice locale şi centrale, dar şi cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare’, se arata într-un comunicat al Departamentului.

În acest sens, Departamentul a publicat pe site-ul instituţiei (http://energie.gov.ro/anunţuri) un prim set de întrebări, la care actorii pieţei de energie sunt aşteptaţi să răspundă până la data de 4 aprilie 2014.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...